Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

22 decembrie 2024, ora locală: 08:37

 

Geoană acuză Bucureştiul de aroganţă faţă de provinciile istorice

adăugat 25 ianuarie 2009, 15:39, la Politică

Preşedintele Partidului Social Democrat şi al Senatului din România, Mircea Geoană, a acuzat Bucureştiul de aroganţă faţă de provincii şi mai ales faţă de Moldova. Liderul social-democrat a avertizat, sâmbătă, la Iaşi, cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române că "o parte mai importantă din legământul, angajamentul, viziunea şi proiecţia despre România pe care părinţii fondatori au stabilit-o acum 150 de ani sau acum 90 de ani, la Marea Unire, în mare măsură nu sunt respectate".

Mircea Geoană a a vut şi o explicaţie pentru afirmaţia sa: "Atunci părinţii noştri fondatori au avut un contract între Bucureşti şi Iaşi, între Ţara Românească şi Moldova, şi Bucureştiul politic nu şi-a onorat misiunea istorică faţă de Moldova şi faţă de moldoveni".

Preşedintele Senatului a explicat că "a fost extrem de clar în acel contract că vor fi părţi egale, recunoscute egal şi, astăzi, din păcate, vedem Bucureştiul uneori prea arogant din punct de vedere politic şi Moldova cea mai săracă regiune a României şi cea mai săracă a Europei".

În opinia sa, "această nedreptate şi această parte de contract neonorat, trebuie să fie reparată de această generaţie de lideri politici, aşa cum Bucureştiul politic nu s-a achitat de promisiunea la fel de solemnă pe care a făcut-o Transilvaniei la Marea Unire, aşa cum Bucureştiul politic are încă o datorie istorică faţă de Basarabia şi faţă de Chişinău".

Mircea Geoană a spus că ştie despre faptul că "sunt prea multe sate din România în care se trăieşte ca pe vremea lui Cuza, acum în secolul XXI".

El a deplâns faptul că că există, astăzi, "pensionari şi tineri care nu pot trăi dintr-o pensie sau un salariu" precum şi "oameni mor cu zile în spitalele ţării, plimbaţi câteva ore de la un doctor la altul, care, cu indiferenţă şi cinism, nu-şi respectă contractul faţă de naţiune".

Colega sa de Parlament, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a insistat asupra faptului că "la 150 de ani distanţă, şi România astăzi se află în faţa unor noi reforme - revizuirea Constituţiei, revizuirea Codurilor penal şi civil, continuarea creşterii economice. Suntem şi în faţa unui nou Parlament, ales în mod direct şi, la fel ca acum 150 de ani, sperăm de la politicienii vremii să dea dovadă de maturitate şi inteligenţă, de solidaritate şi patriotism".

În opinia Robertei Anastase, "avem nevoie, la fel ca acum 150 de ani, de coagularea tuturor forţelor politice pentru a realiza ceea ce până la urmă ne-am asumat în faţa românilor". Lidera deputaţilor a salutat prezenţa la sărăbtoririle de la Iaşi a primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Primarul Iaşilor, Gheorghe Nichita, a cerut ca "ziua de 24 ianuarie să devină sărbătoare naţională". Pentru edilul ieşean astfel li s-ar arăta generaţiilor următoare "cum s-a făcut această Unire".

Agenţia de Presă NewsIn transmite că pentru organizarea manifestărilor dedicate Unirii, municipalitatea ieşeană a cheltuit peste 200.000 de lei româneşti, fonduri care vor fi alocate ulterior din bugetul statului.

Autor: Cotidianul
Sursa: unimedia.md
Are drepatate!
A comentat Andrei 26 ianuarie 2009, 19:22
Am privit in direct ceremonia de la 24 ianuarie din Iasi si Cluj, aflinduma la Chisinau. Mult se vorbeste de politicienii de la Bucuresti, dar putin se face pentru a uni malurile de Prut. Isi aduc aminte numai la sarbatori si inainte de alegeri, DAR NICI UNUL nu pune piciorul in prag pentru A RESTABILI DREPTATEA, eleberarea NECONDITIONATA a pasapoartelor rominesti la acei care sau nascut si traesc in Basarabia uitata. Ce germanii sunt mai tari si destepti dechit noi ???! Au avut forte sa rezolve, sa demoleze peretele de beton, iar noi nu avem curajul sa trecem un raulet ca Prutul....Trebue de fortat adniterea Moldovei in UE.
A comentat Ivan Turbinca 27 ianuarie 2009, 10:56
ARE DREPTYATE? ROMANIA A PRELUAT MOLDOVA IN 1859 prin inselaciune si ca sa o exploateze si sa se ingrase tot porcii de la bucuresti! Noi moldovenii din romania am ajuns mai saraci si mai disperati decit oricind si privim cum Basarabenii care nu sint in europa o duc de doua ori mai bine ca moldovenii din romania! Vrem sa se faca dreptate si sa se desfiinteze unirea care a fost un viclesug ca sa-i aduca pe moldovenii dfin romania in robia romaneasca unde am ajuns sa traim mai rau decit animalele!
A comentat MOLDOVEANUL 02 februarie 2009, 15:13


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Politică

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
În declarația sa de avere și interese personale figurează un automobil model Mercedes GLK 280 (anul fabricației – 2009) și un venit anual cumulativ de 267 mii de lei (din salariul și indemnizațiile de deputat). Vladimir Vitiuc a mai primit în anul 2020 o indemnizație de 174 de mii de lei de la Parlamentul R. Moldova. Susține că nu [...] mai mult
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
 Anatol Ursu, candidatul unionist din partea Partidului Popular Românesc (PPR) pe circumscripția nr. 50 - Europa de Vest, sustine ca este nevoi de o viziune noua despre modul in care pot fi rezolvate problemele diasporei. In continuare puteti afla intentiile si solutiile sale in calitate de viitor deputat al diasporei pe circumscriptia [...] mai mult
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
O cerere susținută cu 1,2 milioane de semnături, în care se solicită parlamentelor de la Chișinău și București să voteze, la ședința comună din 27 martie, reîntregirea țării, prin reîntoarcerea teritoriului Basarabiei în componența României, a fost înregistrată la secretariatele celor două instituții în data [...] mai mult
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
odon a anunţat crearea unei "platforme de rezistenţă", menită să reunească moldovenii care nu împărtăşeşc ideea reunificăriii cu România. Şeful statului a precizat că "Frontul Naţional" e pentru cazul în care "situaţia va ieşi de sub control pe 25-27 martie".
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon încearcă [...] mai mult
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Avocatul Valerian Mânzat, cunoscut opiniei publice pentru viaţa luxoasă etalată pe reţelele de socializare, își va petrece următorii opt ani în închisoare. Astăzi, 1 martie, Curtea Supremă de Justiție (CSJ), a respins recursul în anulare declarat de avocații lui Valerian Mânzat, ceea ce înseamnă [...] mai mult
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Vizita președintelui Igor Dodon la Berlin pare să fie un eșec total. Șeful statului a ajuns acum o oră în Capitala Germaniei, iar în mijloacele de informare de la Chișinău, nici pomină despre acest lucru, după cum era firesc. Explicația pare să fie faptul că agenda președintelui nu include decât o întrevedere cu adjunctul unui [...] mai mult
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
enatorul român Iulia Scântei scrie într-o postare pe facebook că, Parlamentul Republicii Moldova a refuzat să dea curs invitației de a avea o ședință comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova care ar fi trebuit să aibă loc la Iași sau la Chișinău.
Iulia Sântei punctează că: ”În ciuda eforturilor [...] mai mult
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
Unionismul, Alianța Nord-Atlantică și lipsa de soluții pentru problema transnistreană. Acestea sunt cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova  în viziunea Președintelui, Igor Dodon. Șeful statului  a participat la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova. Președintele Republicii [...] mai mult
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
Unirea cu România este o temă care prinde contur tot mai pregnant în Republica Moldova, susține fostul premeier și ministru de externe Iurie Leancă într-un interviu acordat emisiunii „În fața ta” de la Digi24.
„Zilele acestea am fost în centre raionale și am adresat această întrebare colegilor mei [...] mai mult
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, susține că în fruntea țării trebuie să se afle un președinte cu rol de arbitru, notează NOI.md. 
În cadrul unui interviu acordat portalului tribuna.md, fostul demnitar a declarat că optează pentru o republică prezidențială, în cadrul căreia președintele [...] mai mult

randat în 	0.1292 secunde