"Graţie" comisiei de experţi a Consiliului Naţional de Atestare şi Acreditare, în Moldova orice analfabet poate deveni doctor în istorie
adăugat 15 februarie 2008, 18:37, la Politică
Comisia de experţi ai Consiliului Naţional de Atestare şi Acreditare (CNAA) pentru conferirea gradului de doctor în istorie au aprobat zilele acestea teza vicepremierului comunist Victor Stepaniuc, "Evoluţia statalităţii moldoveneşti în epoca contemporană". Potrivit unor surse, şase membri ai comisiei au votat pentru acceptarea opusului lui Stepaniuc. Aceştia sunt Constantin Solomon, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, istoricii Gheorghe Bobână, Gheorghe Gonţa, Victor Saca, Teodor Ţârdea şi Maria Bulgaru. Împotrivă s-au pronunţat doar doctorii habilitaţi în istorie Gheorghe Postică şi Eugen Sava, director al Muzeului de Istorie din Chişinău. În consecinţă, teza dlui Stepaniuc va fi discutată la şedinţa plenară a Comisiei de atestare, care va lua decizia de acordare a titlulului de doctor pentru Victor Stepaniuc. Reamintim că, recent, Institutul pentru Studiul Totalitarismului din cadrul Academiei Române a făcut o recenzie usturătoare cărţii lui Stepniuc, considerând-o drept antiştiinţifică.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲