În două luni va fi creată Agenţia Naţională pentru Cetăţenie
adăugat 01 septembrie 2009, 12:23, la Ştiri de Top
România nu a înţeles până în prezent ce înseamnă să acorzi atenţie românilor care, fără voia lor, au fost lipsiţi de cetăţenia română, iar în contextul crizei economice Bucureştiul a greşit prin faptul că, până de curând, nu s-a implicat serios în mediul de afaceri din Republica Moldova.Aceste declaraţii le-a făcut astăzi senatorul român, responsabil pentru relaţiile cu românii din diaspora Europa-Asia, Viorel Badea. El a adăugat că, din fericire, pentru depăşirea acestei situaţii, Bucureştiul dă dovadă de voinţă politică pe tot palierul politic, iar preocuparea administraţiei române faţă de românii din Moldova a intrat pe un făgaş normal. În acest sens, potrivit lui Badea, în, cel mult, două luni, va fi creată Agenţia Naţională pentru Cetăţenie, instituţie care va urgenta procesul de acordare a cetăţeniei române pentru moldoveni şi va urmări, în mod obiectiv, întregul proces de redobândire a cetăţeniei române. „Din păcate, până acum, eufemistic vorbind, România nu a înţeles ce înseamnă să acorzi atenţie românilor care, fără voia lor, au fost lipsiţi de cetăţenia română. Singura problemă legată de celeritatea cu care se acordă cetăţenia română este numărul persoanelor care, în mod obiectiv, trebuie să studieze aceste dosare. Din păcate, din cauza numărului redus al angajaţilor Ministerului Justiţiei, studierea dosarelor de cetăţenie decurge într-un ritm mai lent. Numai în ultimele luni, numărul de solicitări a crescut cu peste 100 de mii. În acest sens, am cerut Executivului să mărească numărul de angajaţi ai Ministerului Justiţiei”, a specificat Viorel Badea, în cadrul unei conferinţă de presă, susţinută marţi, 1 septembrie.
Senatorul a mai menţionat că statul român intenţionează să creeze un centru de afaceri, care să promoveze afacerile din România la Chişinău şi invers. „Republica Moldova se găseşte, la moment, pe buza prăpastiei şi dacă nu este o deschidere maximă, atunci s-ar putea să se creeze probleme foarte mari. România a greşit pentru că nu s-a implicat şi la nivel de business în Republica Moldova până de curând. Şi nu ar trebui să repetăm aceste greşeli”, consideră Badea.
Întrebat de jurnalişti vizavi de introducerea regimului de vize pentru cetăţenii români, senatorul român a declarat că „speră că această aberaţie să dispară instantaneu, odată cu înscăunarea noii puteri de la Chişinău, deoarece este o decizie de ev mediu”.
De asemenea, Badea a declarat că în relaţiile moldo-române nici nu a existat nicio criză, „totul a fost doar la nivel oficial”. „Din punctul nostru de vedere, nu a existat absolut nicio criză în relaţia dintre Bucureşti şi Chişinău pentru că pe noi nu ne interesează faptul că o putere, care, practic, din punctul nostru de vedere, nu are nimic de a face cu civilizaţia, a avut o anumită atitudine faţă de români. Noi ne continuăm ceea ce am făcut dintotdeauna – să susţinem românii din Republica Moldova şi să promovăm valorile spirituale şi culturale. Vom face asta permanent, indiferent de faptul cine va fi la putere în Moldova”, a conchis oficialul român.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
http://www.basarabeni.ro/stiri/eveniment/mai-multe-asociatii-civice-cer-debirocratizarea-acordarii-cetateniei-romane-pentru-basarabeni-1891/