În martie va fi lansat programul Parteneriatului Estic al Uniunii Europene
adăugat 15 decembrie 2008, 13:09, la Ştiri de Top
În martie va fi lansat Programul Parteneriatului Estic al Uniunii Europene cu Moldova, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia. Despre aceasta se vorbeşte în Declaraţia finală a summit-ului UE, care s-a încheiat la sfîrşitul săptămînii trecute la Bruxelles.După cum transmite INFOTAG cu referire la mass-media de peste hotare, liderii ceror 27 de ţări-membre ale Uniunii Europene au aprobat Strategia Europeană de Securitate (SES) şi politica Parteneriatului Estic. Potrivit şefului Comisiei Europene, Jose Emanuel Barroso, politica Parteneriatului Estic, care nu prevede perspectiva calităţii de membru al UE, este orientat spre "ridicarea considerabilă a nivelului conlucrării politice, integrarea largă în economia UE, intensificarea securităţii energetice şi majorarea asistenţei financiare".
Celor cinci ţări, în special, li s-a propus un acord de asociere şi creare a unei noi zone economice europene, care va deveni baza pentru dezvoltarea întregii pieţe interne.
Iniţiativa Parteneriatului Estic a fost înaintată în mai de Polonia şi Suedia. Programul prevede crearea unei zone de comerţ liber, pregătirea pentru implementarea regimului fără vize în cinci republici ex-membre ale URSS şi aderarea acestora la Sistemul Energetic European.
Comisia Europeană nu exclude şi participarea în proiect a Belarusiei, totul însă depinde de evoluţia relaţiilor Minskului cu Bruxelles.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲