Iulia Timosenco: “Dupa schimbarea guvernarii de la Chisinau, relatiile dintre Moldova si Ucraina s-au imbunatatit considerabil”
adăugat 01 februarie 2010, 12:53, la Politică
Premierul Republicii Moldova Vlad Filat a avut astazi, la Kiev, o intrevedere cu omologul sau ucrainean, Iulia Timosenco. “Dupa schimbarea guvernarii de la Chisinau, relatiile dintre Republica Moldova si Ucraina s-au imbunatatit considerabil, a aparut acea vointa politica, care permite solutionarea unor probleme inghetate de mai bine de 10 ani”, a declarat Iulia Timosenco.
Potrivit Serviciului de presa al Guvernului, cei doi premieri au discutat despre relatiile bilaterale dintre doua tari si perspectivele de dezvoltare ale acestora.
Iulia Timosenco a mentionat noua abordare a relatiilor bilaterale din partea puterii de la Chisinau si a subliniat ca acest lucru este important nu doar pentru dezvoltarea relatiilor bilaterale, ci si pentru integrarea europeana a celor doua tari.
Vlad Filat si-a exprimat speranta ca problemele existente intre tarile noastre vor fi solutionate in timpul apropiat si s-a pronuntat pentru dezvoltarea cooperarii dintre cele doua state pe toate dimensiunile de colaborare.
Premierii ambelor state au optat pentru solutionarea conflictului transnistrean, exprimindu-si atasamentul pentru formatul de negocieri „5+2”.
Dupa intrevederea tete-a-tete, a avut loc intrevederea dintre delegatiile Republicii Moldova si Ucrainei conduse de cei doi premieri.
Vlad Filat a spus ca in ultimele luni s-a lucrat in vederea implementarii intelegerilor la care s-a ajuns anterior la Yalta, precizand ca eforturile in aceasta directie vor continua.
Totodata, Filat a mentionat ca rolul Ucrainei in solutionarea conflictului transnistrean este important si determinant.
„Problema transnistreana nu este doar a noastra, ci a intregii regiuni”, a declarat prim-ministrul.
In cadrul intrevederii au mai fost discutate si probleme ce tin de colaborarea in sfera umanitara, in special, in domeniul protectiei drepturilor cetatenilor. Vlad Filat a solicitat excluderea definitiva a Republicii Moldova din lista tarilor cetatenii carora trebuie sa prezinte o confirmare a starii lor financiare la intrare pe teritoriul Ucrainei.
„Sint sigur ca partea ucraineana va trata cu intelegere solicitarea noastra”, a declarat Vlad Filat.
Cei doi premieri au pledat pentru colaborarea continua in problema integrarii europene, asigurarea securitatii energetice, libera circulatie a cetatenilor si marfurilor etc.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲