Kalman Mizsei: PCRM trebuie să acorde cele 8 voturi pentru alegerea șefului statului
adăugat 28 septembrie 2009, 09:35, la Ştiri de Top
Reprezentantul special al Uniunii Europene la Chişinău, Kalman Mizsei, crede că deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova vor reuşi să aleagă un nou şef al statului. În acelaşi timp, Mizsei îndeamnă partidele parlamentare să iniţieze neîntârziat negocieri, care să elimine riscul unor noi alegeri anticipate.”Trebuie să admit faptul că uneori politicienii sunt cei care înrăutăţesc situaţia, în alte cazuri, jurnaliştii. Este de responsabilitatea acestora să înceapă procesul de reconciliere. Este foarte important ca politicienii să facă tot posibilul ca să evite alegerile anticipate, este de interes major pentru ţară. Partidul Comuniştilor ar trebui să ajungă la o înţelegere prin care să acorde cele 8 voturi la alegerea preşedintelui. Acest lucru, însă, se realizează doar prin intermediul negocierilor, pe care ne dorim să le vedem în curând realizate”, a declarat Kalman Mizsei într-un interviu în exclusivitate pentru JURNAL TV.
În același timp, Mizsei a constatat că societatea din Republica Moldova a ajuns extrem de divizată, iar responsabilitatea pentru această stare de lucruri, consideră el, aparţine atât politicienilor, cât şi jurnaliştilor, care au abordat partizan evenimentele ce au precedat sau urmat violenţelor din 7 aprilie.
”Pe lângă diferite abordări care le au partidele politice din Moldova, acestea manifestă intoleranţă reciprocă. De aceea, partidele politice au de realizat o sarcină majoră, şi anume iniţierea dialogului, care i-ar ajuta să găsească o platformă comună. Nu văd o problemă în diferenţele de opinii, acestea întotdeauna au existat, ci în modul lor de comunicare atât în viata politică cât şi în mass-media, manifestată adesea prin ură. Asta nu va ajuta cu nimic societatea”, a conchis Mizsei.
Amintim că Parlamentul ar trebui să aleagă un nou şef al statului cel târziu până la 11 noiembrie.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲