Kosovo intenţionează să-şi declare, la 17 februarie, în mod unilateral, independenţa, fără a ţine cont de rezoluţia ONU
adăugat 13 februarie 2008, 14:48, la Ştiri de Top
Potrivit unei surse diplomatice, citate de agenţia "Ria Novosti", Consiliul de Securitate al ONU s-ar putea întruni mâine în cadrul unei şedinţe extraordinare pentru a discuta situaţia provinciei Kosovo. Deocamdată nu se cunoaşte formatul în care se va desfăşura aceasta. Iniţial, desfăşurarea acestei şedinţe era preconizată pentru data de 18 februarie, dar, ţinând cont de faptul că guvernul Serbiei a declarat că deţine informaţie, potrivit căreia Kosovo intenţionează să-şi declare independenţa pe data de 17 februarie, fără a ţine cont de rezoluţia ONU, s-a decis organizarea, de urgenţă, a şedinţei respective. Pe de altă parte, presa rusă notează că, este inacceptabil faptul ca, definitivarea statutului provinciei albaneze să se decidă fără a ţine cont de poziţia Serbiei. În acest sens, Moscova insistă asupra prelungirii negocierilor dintre Priştina şi Belgrad, poziţie care diferă de cea a SUA şi albanezilor din Kosovo, care insistă asupra recunoaşterii independenţei acesteia.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲