Liste vechi cu nume noi
adăugat 23 noiembrie 2010, 16:47, la Politică • Articol publicat de Iuliana Dumitraș
STATISTICI // Schimbări pe ultima sută de metri în listele electorale ale partidelor
La sfârşitul săptămânii trecute, mai multe formaţiuni care participă la alegerile din 28 noiembrie au introdus sau au exclus candidaţi de pe liste. Cele mai multe discuţii le-a provocat Partidul Democrat (PD), pe listele căruia a fost inclus controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc. În schimb, de pe listele Partidului Liberal Democrat (PLDM) a fost exclus un businessman – Călin Vieru. Chiar dacă modificările au fost precedate de anunţarea rezultatelor campaniei „Parlamentul curat”, niciunul dintre cei 30 de candidaţi compromişi identificaţi de iniţiativa civică nu a fost scos de pe listă.
Pronosticul s-a adeverit
Aşa cum se bănuia, Vlad Plahotniuc a fost inclus pe lista electorală a PD în ceasul al doisprezecelea, vineri seara, ca urmare a deciziei şedinţei biroului politic al formaţiunii. Astfel, conducerea partidului a decis că „nou-venitul” merită, nici mai mult, nici mai puţin, locul doi de pe listă, ocupat până nu demult de secretarul formaţiunii Valeriu Lazăr, care a coborât acum pe locul trei. Menţionăm că Plahotniuc nu este membru al PD. Luni în şir conducerea partidului a negat orice fel de legătură cu businessmanul, iar nu demult a anunţat că acesta este unul dintre finanţatorii formaţiunii.
Candu şi Filip, mai jos pe listă
Împreună cu Plahotniuc, în lista PD a intrat şi Valeriu Guma, inclus pe locul 14. În schimb, din listă au zburat Victor Timotin, vicepreşedintele unei instituţii bancare din Moscova, şi Iurie Carp. Igor Corman a fost transferat de pe locul 8 pe 4, iar Andrian Candu a fost coborât de pe locul 3 pe 7. Candu este urmat de Valentina Buliga, care a urcat de pe locul 10 pe locul 8. Candidatura lui Pavel Filip s-a transferat de pe locul 4 pe locul 9 în listă, iar a Raisei Apolschi – de pe locul 7 pe locul 12.
Vieru nu mai candidează
Şi lista liberal-democraţilor a suferit mici schimbări. În ultimul moment, PLDM a decis să renunţe la candidatura deputatului Călin Vieru, în folosul ministrului de Stat Victor Bodiu. Potrivit vicepreşedintelui formaţiunii, Mihai Godea, schimbarea a fost făcută după evaluarea desfăşurării campaniei electorale. La rândul său, Călin Vieru susţine că decizia de a se retrage din liste îi aparţine. „Decât la oraș codaș, mai bine în sat fruntaș”, a comentat candidatul. Călin Vieru ocupa poziţia 27 pe lista electorală. Victor Bodiu a fost inclus pe locul 36.
Miniştrii liberali revin pe listă
Modificări mai puţin surprinzătoare au făcut şi liberalii. Formaţiunea i-a introdus în listă pe miniştrii Anatolie Şalaru, Gheorghe Şalaru, Vitalie Marinuţa şi Ion Ciobanu. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru, va ocupa locul 2 în lista PL, ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru, va ocupa locul 22, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, 23, şi ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Ciobanu, 24.
În urma modificărilor operate în listă, candidaţii Nina Jocot, Victor Lai, Valentina Chisca şi Octavian Galateanu au fost excluşi.
Lista neagră
Din păcate, niciun partid nu a dat curs iniţiativei civice pentru un Parlament Curat promovată de un grup de ONG-uri din R. Moldova. Concurenţii electorali au refuzat să-i excludă din listele lor pe candidaţii care nu întrunesc criteriile de integritate morală – 22 candidați de pe lista PCRM, 3 – de la PLDM, 2 persoane de la PDM și PL și un candidat de pe lista AMN. Iată numele acestora: PCRM – Iurie Muntean, Zinaida Greceanâi, Maria Postoico, Mark Tkaciuk, Igor Dodon, Vadim Mișin, Vladimir Vitiuc, Anatoli Zagorodnîi, Violeta Ivanova, Vasili Șova, Oxana Domenti, Zinaida Chistruga, Oleg Reidman, Miron Găgăuz, Alexandr Bannicov, Vasile Panciuc, Gheorghe Popa, Eduard Mușuc, Artur Reşetnicov, Anatolie Popusoi, Vasile Iovv, Petru Porcescu. PLDM – Vladimir Hotineanu, Simion Furdui, Ion Butmalai. PD – Dumitru Diacov, Petru Axenti. PL – Mihai Moldovanu, Ștefan Urâtu. AMN – Alexandru Oleinic.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲