Lupu: Reconstiuirea AIE nu a fost alegerea mea
adăugat 14 martie 2011, 12:02, la Politică • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Pe fonul conflictelor din Alianța pentru Integrare Europeană, speakerul Marian Lupu, lider PD, încă nu știe dacă este mulțumit de reconstituirea alianței. Mai mult decât atât, Lupu afirmă că reconstituirea acesteia nu a fost alegerea sa.
„Vreau ca toată lumea să înțeleagă că reconstituirea AIE a fost nu o alegere a mea sau a Partidului Democrat din Moldova. A fost o decizie ca urmare a unui proces de negocieri foarte serioase și deloc ușoare”, a declarat Lupu, într-un interviu pentru allmoldova.com.
Totodată, Marian Lupu încă nu este gata să dea o apreciere pentru activitatea de până acum a alianței.
„Aprecierile pe care le voi da vor fi departe de a reflecta mulțumirile sau nemulțumirile mele personale. Aceste aprecieri vor fi doar obiective și vor reieși din modul în care AIE și colegii de alianță vor fi in capacitatea să activeze în interesele societății”, spune Lupu.
În ceea ce privește alegerea președintelui RM, Lupu spune că nu este obsedat să ajungă în fotoliul prezidențial, dar nici nu se arată încântat de alegerea altcuiva în această funcție, în situația în care, în afară de candidatura sa, se vehiculează doar opțiunea PCRM, privind un președinte apolitic.
„Liderul PCRM, dar și purtătorii mesajelor acestei formațiuni, sunt permanent solicitați să se pronunțe asupra eventualelor candidaturi așa-zise „apolitice”. Însă nici în ruptul capului nu se pronunță public măcar un nume. Totodată, suntem martorii unei campanii deghizate, zvonistice, declanșată pe tot felul de bloguri, care vehiculează mai multe nume. Opțiunea ca șeful statului să fie o persoană „din afara Parlamentului” înseamnă trecerea la o republică parlamentară clasică prin implicita modificare a atribuțiilor unui asemenea președinte. Pentru că în republică parlamentară, președintele, lipsit de suport politic, este o funcție decorativă. Prin urmare, și atribuțiile urmează a fi pe potrivă. Altminteri riscăm să obținem nu stat, ci o „struțo-cămilă”, dezechilibrată și foarte periculoasă”, a punctat Lupu.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲