
MAEIE califică reuniunea ministerială SEECP drept o pledoarie pentru consolidarea cooperării regionale
adăugat 02 februarie 2009, 13:40, la Politică

În contextul evoluţiilor din regiunea Europei de Sud-Est şi al subiectelor incluse în agendă, delegaţiile s-au pronunţat unanim pentru necesitatea conjugării eforturilor în abordarea provocărilor crizelor financiare şi energetice, precum şi pentru atragerea instituţiilor financiare şi politice europene, regionale şi internaţionale în aceste procese. De asemenea, delegaţiile au discutat modalităţile de consolidare şi dezvoltare a Consiliului Regional de Cooperare în calitate de instrument de cooperare regională în Europa de Sud-Est şi mecanism de avansare a statelor din regiune în procesele de integrare în Uniunea Europeană şi aliniere la standardele, valorile şi principiile europene.
Reuniunea SEECP s-a axat pe subiecte de interes comun şi prioritar: dezvoltarea socială şi economică; infrastructura; justiţia şi afacerile interne; cooperarea în domeniul securităţii; consolidarea capitalului uman.
Totodată, comunicatul MAEIE face referire la faptul că în cadrul reuniunii au fost prezentate rezultatele preliminare ale Preşedinţiei în exerciţiu a Republicii Moldova la SEECP pe parcursul anului 2008, care au fost marcate de realizarea cu succes a unui şir de evenimente politice şi sectoriale, care au finalizat cu Declaraţia Miniştrilor Afacerilor Interne în domeniul colaborării în combaterea criminalităţii cibernetice, semnarea de către Miniştrii Justiţiei SEECP a Memorandumului în domeniul garanţiilor juridice şi judiciare contra procesării ilegale a datelor cu caracter personal, adoptarea Declaraţiei Miniştrilor Sănătăţii şi a Declaraţiei Comune a Preşedinţilor Curţilor de Conturi SEECP.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲