MESAJUL PREŞEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU ADRESAT CETĂŢENILOR ROMÂNI DIN REPUBLICA MOLDOVA
adăugat 26 noiembrie 2009, 12:51, la Ştiri de Top
Dragi români!Vă spuneam acum câteva zile că în această campanie grea, niciun efort nu va fi făcut în plus şi că în astfel de momente e important să simt prietenii aproape.
Vă mai spuneam că în 22 noiembrie 2009 aţi avut şansa unică de a reforma clasa politică prin votul la Referendum.
Şi iată că niciun efort nu a fost făcut în plus şi Referendumul a fost validat cu o prezenţă la vot de 50,16%! Şi votul dumneavoastră a făcut ca Referendumul să fie validat. Aţi fost aliaţii democraţiei!
Prezenţa record la vot în Basarabia şi votul covârşitor pe care mi l-aţi dat m-au făcut să mă simt încă odată Preşedintele tuturor românilor! Va mărturisesc că a fost cel mai plăcut moment al acestei campanii, care mi-a adus o imensă satisfacţie – să văd că aţi participat în număr atât de mare la scrutinul electoral din România, că trăiţi şi simţiţi pentru România, pentru ţară şi pentru viitorul naţiunii române! Aţi demonstrat lumii întregi, încă odată, că democraţia a învins cu adevărat în Republica Moldova.
Acum, vă cer să îmi fiţi aceeaşi aliaţi de nădejde pentru ca împreună, să putem continua reformele, să întărim legătura de sânge care leagă România şi Republica Moldova! Vom avea multe de făcut împreună şi multe proiecte de continuat pentru românii din Basarabia. Vom definitiva proiectul integrării europene a Republicii Moldova, astfel încât toţi românii să se regăsească în graniţele unei Europe unite.
Simt că votul dumneavoastră este încărcat de speranţe, aşteptări, de toate acele aspiraţii pe care le cunosc şi care mă determină să acţionez cu şi mai mare responsabilitate pentru a vi le îndeplini. Voi fi acelaşi Traian Băsescu care luptă pentru voi!
Va aştept, din nou, pe 6 decembrie 2009, la cel de-al doilea scrutin al alegerilor prezidenţiale, pentru a da un viitor românilor de pretutindeni.
Pentru tot ce a fost şi ce va urma, vă mulţumesc!
Traian Băsescu
cu liderii politici, servicile secrete si partidele politice si lasati-ne sa votam singuri ce vrem,nu ne ziceti ,cu aliantele politice, ce sa votam.Dezgustator,daca nu existau partidele politice si servicile secrete, traiam mai bine si liberi ,popor independent in Romania.
DUMNEZEU SA VA AJUTE IN TOT CEEA CE FACETI.
====== BASESCU PRESEDINTE !!! ========
===========================================
Traiasca Romania, traisca tricolorul. VICTORIE!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲