Moldova nu vrea ca România să-i fie frate mai mare
adăugat 29 ianuarie 2009, 11:34, la Ştiri de Top
După ce în timpul vizitei oficiale a ministrului român de Externe la Chişinău autorităţile moldovene s-au arătat prietenoase faţă de România, preşedintele Voronin s-a întors la vechile metehne şi a respins ajutorul Bucureştiului în negocierile cu UE.Preşedintele Vladimir Voronin a declarat marţi pentru RIA Novosti că Republica Moldova nu are nevoie de avocaţi şi nici de fraţi mai mari. "Ei (România - n.r.) spun că sunt avocaţii noştri la Bruxelles, pentru promovarea Republicii Moldova în UE", a declarat Voronin. "Însă noi am declarat hotărât că nu avem nevoie de avocaţi şi de fraţi mai mari. Suntem pregătiţi să trecem de sine stătător etapele de integrare europeană, fără intermediari. Vom coopera cu Bucureştiul, însă doar prin Bruxelles, conform regulilor şi principiilor UE", a conchis preşedintele comunist.
Voronin a ţinut să menţioneze şi că vizita ministrului Diaconescu şi apropierea alegerilor parlamentare ce vor avea loc în aprilie au reactivat aripa politică pro-românească.
"În opinia mea, Bucureştiul a lăsat să se înţeleagă prin această vizită că faimoasa «axă basarabeană» este o prioritate pentru el. Ţin să semnalez că, înaintea alegerilor parlamentare moldovene, aripa politică proromână cunoaşte o revenire, iar această carte va fi jucată în timpul acestor alegeri", a explicat preşedintele a cărui ţară deţine preşedinţia CSI.
În cadrul aceleiaşi videoconferinţe organizate de agenţia rusă RIA Novosti, Voronin a afirmat că refuzul Bucureştiului de a semna tratatul de bază şi tratatul de frontieră influenţează negativ relaţiile bilaterale dintre cele două ţări şi generează discuţii inutile.
"Dacă aceste documente ar fi semnate, s-ar deschide mai multe oportunităţi şi pentru partea moldovenească, şi pentru partea română", a spus Vladimir Voronin şi a adăugat că este gata să semneze imediat aceste acte. "Eu sunt gata să le semnez astăzi. Unde este partea română? Aduceţi partea română!"
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, s-a aflat joi, 22 ianuarie, într-o vizită de lucru la Chişinău, în cadrul căreia a purtat discuţii cu preşedintele Vladimir Voronin, cu ministrul de Externe, Andrei Stratan, cu primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi cu lideri ai unor partide de opoziţie. Diaconescu şi omologul său moldovean au declarat că există perspective pentru a găsi o soluţie şi un numitor comun pentru semnarea tratatelor bilaterale.
Săptămâna trecută, în cursul primei vizite pe care noul ministru de externe Cristian Diaconescu a făcut-o la Chişinău în această calitate, şeful diplomaţiei moldovene, Andrei Stratan, a respins denumirea, atribuită adesea României, de "avocat" al Republicii Moldova la UE, vicepremierul moldovean arătând că cere doar susţinere de la "partenerii români" pentru aprofundarea relaţiilor cu UE.
După întrevederea de joi cu Andrei Stratan, Diaconescu a declarat că este timpul ca România şi Republica Moldova să treacă la relaţii "moderne", prin care să dezvolte proiecte comune în folosul cetăţenilor români şi moldoveni. În plus, potrivit lui Diaconescu, România rămâne unul dintre cei mai puternici susţinători ai consolidării relaţiei Republicii Moldova cu UE prin semnarea unui nou Acord de Asociere.
Asta ar trebui impuscat... Nu merita nici macar sa traiasca, nemernicul.
Ne mai ajuta D-zeu sa intram in UE cu asa un presedinte? Cine stie...
Ma doare sufletul ca iti spun aceste cuvinte,dar este purul adevar !
Si nu uitati ca Voronin si slugile sale rusofone cripto-comuniste nici nu vor sa auda de o eventuala aderare la NATO,iar daca refuzi NATO,n-ai cum sa intri in UE,pentru ca marea majoritate a tarilor europene sunt membre NATO sau au relatii privilegiate cu americanii,printre care cea cunoscuta facilitate intre americani si europeni este lipsa vizei pentru calatorii sau in interes de serviciu pe o parte sau cealanta a Atlanticului,iar anul acesta speram sa se deschida portile americane si pentru noi cei din Patria Mama .
România ar face bine să ignore în totalitate existenţa Basarabiei şi a basarabenilor. Să oprească acordarea cetăţeniei, pensiilor şi a altor facilităţi unei populaţii rusofone duşmănoase şi răuvoitoare la adresa noastră. Noi românii avem drumul nostru şi greutăţile noastre, şi nu trebuie sub nici o formă să ne încărcăm şi cu greutăţile unei ţări străine.
Iar voi basarabenii ar trebui să vă purtaţi crucea cu demnitate, şi să renunţaţi la toate pretenţiile de cetăţenii, pensii şi toate celelalte facilităţi acordate de statul român! Aţi muncit pentru Basarabia şi Rusia, de la guvernul comunist basarabean şi de la Rusia cereţi-vă pensii, cetăţenii şi alte drepturi!
Ia spune-mi daca ai habar desigur cum au ajuns nazistii in Germania la putere in 1930,oare nu cumva prin cea mai democratica cale a votului liber consimtit ?!
Asa ca nu trebuie sa le scoti ochii cu asta pentru simplu fapt ca accidentele pur si simplu se intimpla chiar si in istorie.
In concluzie nu te mai lua de basarabeni de pomana ca esti varza !!
Balaure,deja ai devenit penibil,te pun la punct chiar cei din zona ta,asa ca nu mai trebuie sa ma obosesc si eu ! :-)
Ai dreptate, romania trebuie sa ignore Basarabia si sa nu ne mai acorde cetatenia.
Stii de ce sunt de acord cu asta? Fiindca sunt prea multi in Romania ca tine. Fiindca daca ne vom uni atunci astea ca si tine se vor bate joc de basarabeni si ne vor face de kkt la orice ocazie. Din cauza ca putem vorbi ruseste voi ne urati. Ce poate fi mai prosteste? Deci ca urmare sunteti mancurti neinteligenti. Nu toti, doar cei care judeca ca tine Balaure. Si tare ma tem ca sunteti majoritatea.
Decat asa frati, mai bine dusmani. Fratii se ajuta unii pe altii dar nu se urasc intre dansii.
Sunteti niste egoisti, parveniti, care de pomana au intrat in UE si va mandriti extrem de asta. Repet eu nu vorbesc de toti romanii ci doar de astea ca Balaur. Voi nu va incordati creierul (care din pacate e mic ca la gaina), de ce la noi e asa o situatie in tara. Dar in schimb ne criticati cu cea mai mare placere.
Balaure, spune-mi te rog numai asa cu mana la inima in perioada lui Ceausescu, tu sau parintii tai, indrazneau sa zica ceva de rau partidului? La televizor aratau altceva decat partidul si pe Ceausescu? Daca ieseai in strada sa protistezi, te tinea-i macar 10 min fara ca sa vina jandarmeria si sa te duca la duba? Daca imi zici ca puteai atunci te scuip in fatza fricosule.
Acuma balaure, gandeste-te ca la noi in tara e asa. Nu e atat de naspa cum o fost pana in 1991 dar cenzura la televizor e aceeasi.
Acuma gandestete boule, ca la sate e mai mult de 50% din populatia tarii. Si toti acesti oameni au un singur post de televiziune la care arata NUMAI pe comunisti in cele mai favorabile pozitii. Alta informatie ei nu au.
Si cum crezi pe cine ei voteaza? Pe cei mai buni, dar care-s cei mai buni? Daca ei stiu numai de comunisti? Voteaza ca niste mancurti e adevarat. De altfel tu la fel omule ai fi votat daca te-ai fi aflat in acel mediu. Fiindca ca si tine, oamenii aia nu pot judeca logic. Vrei un exemplu? Tu te-ai gandit bine cand la referendum ai votat pentru UE? E adevarat sunt multe plusuri! Dar conditiile care le-a impus romanilor UE-ul tu le-ai analizat bine? La ce consecinte pot aduce in viitor? Sau tu ca si babele noastre batrane voateaza comunistii pentru pensie si nu se gandesc la tara deloc?
Eu m-as fi gandit de 10 ori pana a fi de acord cu UE! Acuma ne avantajeaza dar PE VIITOR??? Te-ai gandit omule? Nici macar in cap nu ti-a venit boule. Vezi? Esti tot asa de mancurt ca si puplatia noastra.
Noi suntem Romani! Toti inclusiv cei din basarabia. Dar pana nu-mi demonstrati mie ca majoritatea din voi NU SUNT ca Balaur eu voi fi contra unirii. Eu nu vreau sa fiu injosit, si nu vreau sa-mi fie injosit nici rudele mele. Pentru asta eu voi lupta. Eu sunt Roman din calcai, m-am nascut in basarabia. Ma mandresc ca sunt roman! Dar eu si judec. Nu vreau unire cu orice pret.
Nu ne ve-ti ajuta, vom da comunistii jos si singuri. Cu propriile fortze. Cu timpul...
Nu ne ajuta fratii atunci Dumnezeu sa ne ajute.
GANDONILOR
Dar referitor la limba, bai frate, am trait in URSS acolo nu aveai voie sa vorbesti in limba ta. Cum dracului te gandesti ca toti dintr-o data sa inceapa sa vorbeasca numai romaneste. Comparativ cu anii '90 in Moldova mult mai multi vorbesc romaneste. Si o sa treaca inca cel putin 20 de ani pana situatia o sa fie normala cu limba!!!
Si asta in cazul in care oamenii din Basarabia n-o sa simta dispretz la adresa lor din partea Romanilor. Dar cum se poate face asta daca cel putin din 3 romani unul uraste pe TOTI basarabenii pentru ca a auzit candva de la cineva ca UN basarabean a facut ceva rau?
Iar tu 300, tu eşti un mare bou. Tu mă caracterizezi pe mine aşa cum eşti tu. Stai dracului acolo în republica ta şi respectă România ca pe orice altă ţară străină, cu atât mai mult că vă este şi vecină. De ce doreşti complicaţii internaţionale?
Iar cu alegerea comuniştilor, se vede cât de neputincioşi sunteţi. În ceea ce priveşte Ceauşescu, eu eram prea mic pe atunci ca să realizez ce însemnă comunismul. Dar părinţii şi bunicii mei mi-au povestit cum era. Iar ei au participat la acţiuni anticeauşiste în Iaşi, chiar înainte de a izbucni revoluţia la Timişoara.
Dar spre deosebire de voi, care suportaţi fără să crâcniţi jugul dictatorial voronist, noi cel puţin ne-am ridicat la luptă şi am distrus dictatura. Şi sunt convins că voi nu veţi reuşi să faceţi ceea ce am făcut noi românii! Aşa că purtaţi-va crucea cu demnitate!
Gregorian Bivolaru, eu nu pot fi antiromâm, pentru simplul fapt că eu însumi sunt român. Dar îţi dau şi eu un sfat: ai grijă tu de sănătatea ta, pentru că eu locuiesc într-o democraţie, iar cele 7 capete ale mele, precum şi nenumăratele mele picioare vor avea grija să mă protejeze! Dar tu dacă nu eşti cumva de la SIS, s-ar putea să dai de dracul!
Nici macar nu stii cum sa minti.
Ce pot zice, stiti cum ma simt eu? Ca sunt respins de toti. De Republica Moldova, tara in care m-am nascut, fiindca sunt Roman si nu ma tem sa recunosc asta. De Romania, tara mama, fiindca sunt Din Republica Moldova. De restul tarilor fiindca peste tot sunt strain. In diferite state ma numesc diferit rus/roman/moldovan in dependentza de ce se considera mai prejos in tara respectiva. Adik daca sunt in Franta atunci francezii ma numesc Rus fiindca pe rusi le urasc cel mai tare. Daca sunt in Romania atunci sunt Moldovan fiindca Moldovenii sunt cei mai urati aici. Daca sunt acasa in Moldova atunci sunt Roman fiindca acolo romanii si-au facut o reputatie ceva de genu cum zice balaur. Si tot asa...
Bag p..la in toti voi. Ma doare in pix de voi toti!!! Eu sunt Roman si ma mandresc de asta. Desi in Italia Roman este sinonim cu tigan acolo eu tot am sa ma numesc Roman. Sa puteti sa va bateti joc cat vreti poponarilor, pe mine personal voi n-o sa ma atingeti. Faceti ce vreti dar tineti cont de aceea ca romani voi nu sunteti.
Roman inseamna ca isi iubeste patria - acea patrie MARE, ca este mandru de natiune, isi stie istoria, nu este fricos, e harnic si voinic.
Sa ai buletin Romanesc asta nu inseamna ca esti roman.
Vrea sau nu scroafa de Voronin (ma scuzati de expresie, ca nu il pot numi mai bine si imi e rusine ca umilesc rasa porcilor cu o fiinta care nici acest grad nu il merita) dar poporul basarabean se va trezi. cat vor mai trai babutele si mosnegii procomunisti - sa zicem 10 ani si vor fi minoriatate. iar cand se va trezi poporul vor fugi ca soarecii comunistii din rep moldova. asta era cazul cel mai bun daca nu infunda puscariile.
Asa ca stimati romani gesturile celor cu secerea si ciocanu tradeaza faptul ca cade dictatura lor si ei nu pot stapini situatia.
SA NU UITAM SA VOTAM PE ORICINE ALTINEVA DECAT COMUNISTII.
Iar tu, 300, mai controleaza-ti limbajul. Nimeni nu a negat ca esti roman. Nu-i adevarat ca italienii ne numesc tigani. Ii numesc tigani numai pe romanii care nu au o casa, jefuiesc, omoara si violeaza persoane inocente. La ceilalti de treaba le poarta tot respectul.
Bravo fratilor,imi place la nebunie acest lucru,hai ca evoluam impreuna in directia cea buna.
Hai sa facem ca Romania Mare sa se infaptuiasca si sa traim toti impreuna in aceiasi casa !
Lupta este acum a noastra !
Frate nu trebuie sa le declare cineva public pe acesti doi tradatori persoane non-grata,pur si simplu politicienii de la bucuresti s-au maturizat si ei si nu mai cred in bunele intenti ale vreunul papagal de la Chisinau,acum faptele conteaza pentru noi,asa cum Bucurestiul este obligat la randul sau sa dea socoteala Bruxell-ului prin aplicare legilor iar nu prin vorbarie goala.
Invatam si noi ceva de la occidentali,ca doar n-am intrat in UE sa imbogatim decorul de pomana.LOL
Deocamdata nici politicienii de la Bucuresti nu sunt pe deplin maturizati,nu vezi ce nenorociri se intimpla in tara,toti nenorociti si criminali fura arme in plina zi dintr-o unitate militara si omoara oameni,capturam tone de droguri la Constanta de parca am fi in vestul salbatic,iar nu intr-o tara europeana.
Dar incet ,incet lucrurile se vor reglementa si se va face ordine,asa intr-o democratie tarana in care nu prea stim pe ce lume trtaim cateodata
1.= M. Eminescu ``Fiii tăi trăiască numai în frăţie...Dulce Românie, asta ţi-o doresc!``
2.=... Actiunile / opiniile / tendintele lui Voronin deja cu totii stim - sunt lipsite de orice logica... si nici o persoana verticala / inteligenta nu le va agrea! + mai cititi o data 1!
+ in 2010 la Unire... (dupa profetie)...
din pacate Rosca nu mai are nici un viitor in politica moldoveneasca, si-a pierdut din alegatori atunci cand a hotarat sa sustina la pres. moldovei candidatul comunistilor, a vrut sa faca un joc dublu, dar a pierdut mai mult din asta, cred ca se face o mare greseala in moldova atunci cand partidele care au aceleasi scopuri se invrajbesc intre ele si din asta nu au decat de pierdut,
Fratele meu,noi l-am decapitat de Corneliu Vadim Tudor si PRM-ul sau tocmai din aceasta cauza,imbratinise in aceleasi vechi idei pe care ajunsesem sa le cunoastem inca inainte de a le mai pronunta el.
Deocamdata culoarul nationalismului romanesc in parlamentul de la Bucuresti este gol,dar sunt sigur ca va aparea alta figura politica si un nou partid politic care sa revendice si sa umple acest vid foarte important si necesar in toate marile democratii europene,ca americani se nasc patrioti ! :-)
Problema noastra este ca uitam prea repede totul si ne incredem in primul venit care are gura mai mare si dintii mai lustruiti.
"Nu sunt basarabean,sunt roman bucovinean,din Radauti,Suceava.Si va dau la m--e la toti moldozaurii asemeni tie din Iasi. ".
Bai, Serghei Gorbunov, idiotule! Tu te cerţi cu românii pentru antiromânii rusofoni comunişti din Basarabia? Idiotule! Ai mintea ca a unui dinozaur! Eu nu sunt împotriva românilor din Basarabia. Eu sunt totalmente împotriva duşmanilor românilor care constituie majoritatea populaţiei basarabene. Românii mai sunt foarte puţini în Basarabia, sub 2%. Mergi în Basarabia, cretinule, să vezi ce bine te vei simţi la Bălţi, Tatarbunar, Chişinău şi alte localitaţi rusofone basarabene! Ruşine să-ţi fie, năpârcă!
Lasa-l fratilor sa se duca pe copca in jos ! :-)
Nenorocitule,numai papagalul ce-i de tine ! Tu oare n-ai observat ca forumurile au evoluat si frustrati ca tine ce nu stiu altceva decat sa injure ca birjarul sunt ori ignorati ori pusi rapid la punct,tembelule !
Stii bine ca asemenea accidente se intimpla si ca sa reiau afirmatiile mai marilor de la Bucuresti despre criminalitatea crescuta din randul minoritatii romanesti din Italia,iti spun,bre aiuritule,ca infractionalitatea in zilele noastre nu mai are nationalitate,este transfrontaliera .
Ai inteles ceva sau esti asa de rau batut in cap!
Sper ca ai trait in Romania in anii `90 cand occidentalii ne acuzau ca le mancam lebedele si le ardeam gainile ,erau tot asa ingusti la minte ca tine,cand acuzau un popor intreg pentru faptele unor descreierati ca tine .
Ce crezi ca daca ai ciocul mare ,ma faci sa renunti la lupta mea si sa las niste javre ordinare ca tine sa faca ce vor cu basarabenii,fratii nostri,bre capatana noduroasa.
Animalule,o sa fac tine si din ceilanti nenorociti ca tine un exemplu si o sa iti dau replica in cel mai josnic mod cu putina,ca astfel basarabenii sa nu creada ca in Patria Mama au ramas doar curvele tampite ce dau din cleanta,ca deh,aici credeti voi ca ati gasit un locsur de depavrare,ca nu mai la asta iti sta gandul,nenorocit cretin ce esti tu.
Bre,potaie,ai vazut ca am inceput si noi in fine sa apreciem valoarea si ultimul caz al persoanei care s-a sacrificat la Brasov sa prinda un hot roman din Basarabia,a fost decorat post mortem de Basescu pentru curaj si spirit civic ,asa ca pregateste sa fac cu tine reeducare printre nelipsitele injuraturi(ca deh,n-am ce face,trebuie sa vorbesc pe limba ta ca iti atrag atentia ca la copilasi prin ton mai aparte).
Figlio di putana !
Iar în Basarabia nu este nici o regulă. Milioane de rusofoni, mulţi din ei veniţi direct din Kamceatka, ar năvăli precum popoarele migratoare din Asia peste ţara noastră. Doreşti tu potaie olteană să ai în ţară o asemenea pleavă rusofonă? Iar tu ai vrea să introduci în ţară toate scursurile rusofone din toată Rusia? Să nu mai aud de prostalani olteni ca de-alde tine, potaie!
Ma omule,Basarabia odata si odata tot va intra in UE indiferent ca o va face peste 20 ani alaturi de Ukraina,Georgia si Turcia sau in maxim 10 ani alaturi de statele ex-yugoslave in pachetul balcanic.
Deci indiferent ce- ar face "rusofonii si criminalii" din Basarabia oricum ne vor "invada",pot sa te pui tu si in cap si tot nu poti sa opresti inevitabilul !
Si acum apelez la sfarama ta de inteligenta(sperand ca totusi o ai),n-ar fi cu mult mai bine sa ne reunificam cat mai curand si astfel sa le oferim posibilitatea sa evolueze si ei mai repede sau sa scurteze calea de la asa zisa "mentalitate sovietica pe care o au dupa unii ca tine"spre tipul de comportament european relaxat si boem.
Sunt curios sa aflu daca pot primi un raspund logic si daca se poate fara invective,daca nu,e ok,o sa-ti raspund pe masura !
Bre,nu oi fi tu o veche cunostiinta de pe aici,ce ti-ai schimbat doar nick-ul ca sa pari mai periculos,oricum imi e indiferent,dupa mine puteti sa va imultiti ca sobolanii,am experienta acum in a pune la respect indivizi dubiosi ca tine !
Sper totusi ca stai bine cu inima si nu-ti faci sange rau doar pentru ca ma joc eu cu niste cuvinte ?! LOL
Iar tu, Balaure, vad ca ai depasit limitele cu injuraturile. Ia mai potoleste-te. Nu poti profita ca pe acest forum nu te cunoaste nimeni si nu stie unde sa te intalneasca ca sa-ti dea una la bot! Am o curiozitate: stii tu ce-nseamna "f.i.g.l.i.o. d.i. p.u.t.t.a.n.a."?! :-)) Nu crede ca eu nu stiu ce inseamna, eu locuiesc in Italia. Vreau doar sa vad dk stii tu. Poate nu meriti ca Micael sa te caracterizeze chiar in asa hal, dar...
Iti multumesc, Micaele, ca macar este pe forum unul ca tine cu capul pe umeri. Am o intrebare: cunosti limba italiana sau numai asa... ?
Noi, românii de aici, suntem mai naţionalişti, şi apoi nu vrem să avem de-a face cu numărul uriaş de rakeţi basarabeni. Românii de aici ar suferi cel mai mult prin prezenţa acestor rakeţi basarabeni în România, şi nu mafioţii olteni din fundul Olteniei. Voi v-aţi înfrăţi, că doar sunteţi din aceeaşi aluat! Să fii tu sănătos Micaele, şi să te doară în primul rând durerile românilor, să faci ceva pentru românii din actualul teritoriu naţional. Eşti prea mic ca să te ocupi tu de basarabeni. Ascultă sfatul meu!
Mai bine mi-ai lua mie apararea, pentru că eu nu sunt împotriva basarabenilor români şi cinstiţi. Eu ţi-aş accepta serviciile tale avocăţeşti ca fiind din partea unei româncuţe din Basarabia. Ar fi o dovadă de judecată logică, la rece, şi nu de judecată cu fundul caracteristică lui Micael.
Eu, ca român, doresc să am linişte în ţara mea, şi m-aş bucura enorm dacă românii basarabeni cinstiţi, şi cu responsabilitate faţă de neamul de care aparţin, s-ar integra în România cu teritoriul care le-a mai rămas. Deci Printesa (ex Lilly pt. cn nu stie) nu trebuie să mă trateze ca pe un duşman al basarabenilor baştinaşi de origine română. Dar voi fi un luptător înverşunat împotriva mancurţilor şi a alogenilor care sunt duşmani ai poporului român.
niste neamuri unii dela nistru si pana la
milcov care erau foarte viteji si se numeau
moldoveni,altii dela Ada-kaley si pana la
mare si se numeau..mitici,iar altii mai traiau
si dincolo de carpati in transilvania..si cam
atat.Iar de vor fi intrbati [in limba engleza
bine-n-teles] despre cum graiau strabunii
lor vor zice cam asa ROMANESTE BRE K.
Asa ca sa ne avem ca fratii ca sa nu ne....
rusii pentru caatunci stranepotii vor canta..
kazaciok.
Să-ţi dea Dumnezeu sănătate şi realizarea tuturor visurilor tale, n.bumbac!
Stai mai frate acu nu mult timp in urma ne trimiteai pe toti basarabenii acasa si optai pentru ca sa nu ne mai deie cetatenie.
Si acuma atat de brusc ti-ai schimbat parerea?
Sa-ti spun un lucru. In basarabia cca 72% din locuitori sunt ROMANI!!! Ce-i drept ca marea majoritatea nu recunosc acest lucru. Dar asta nici intr-un caz nu le schimba etnia. Sunt romani nu poti fugi de asta.
Spune-mi daca maine ai sa vrei sa te declari Zimbabwanez si ai sa strigi in gura mare "Sunt zimbabwanez si PUNCTUM!!!", crezi ca intr-adevar vei fi asa? La fel cum nu poti sa te faci Negru peste noapte (ma refer la culoarea pielii) tot asa nu poti sa te transformi in Rus fiind Roman.
Cum si a spus n.bumbac URSS-ul a pus o amprenta peste noi. Situatia cu patriotizmul in Moldova e catastrofala. Multi foarte multi Romani trebuiesc TREZITI din SOMNUL CEL DE MOARTE patriotica!!! Nu urati, nu batjocoriti dar TREZITI. URSS-ul a fost foarte crud cu noi. Ne-a furat doina, neamul si pe Eminescu (cuvintele lui Vieru). Ne-a ucis sau a dus in siberia toata lumina intelectuala din tara. Si asta e realitatea!
Avem nevoie de ajutorul la toti Romanii. De asta suntem frati sa ne ajutam. Si ne ajutati?
Tu Balaure persoanal ne ajuti? Ce ai facut tu ca 3 mil de Romani sa se intoarca acasa? Ne-ai batjocorit ,ne-ai numit pe toti Rusofoni, si ne-ai trimis in siberia?
Si acuma vrei ca Basarabenii ce-i care "dorm", sa se uite cu simpatia fatza de voi?
Daca tu asa de usor cedezi 3 mil de Romani in mana rusilor, inseamna ca esti capabil sa-ti vinzi propria tara si propria mama pe viitor. Tine minte asta, nu sunt cuvintele mele.
Esti capabil sa tradezi 3 mil de Romani?
iar tu ai venit sa studiezi la mine si nu eu la
tine dece oare?-simplu ptr.ca stabunii mei
erau mai europeni ca ai tai,si toti timisorenii
vorbesc 3,4 limbi.E adevarat ca nu ne putem
lauda ca sintem pursinge dar sintem EUROPENI.cind veti gindii si voi asa..
voronin va zbura pina atunci..ba.
Doamne,n-am fost dus in eroare niciodata de atat de multe ori cum mi s-a intimpla cu tine !:-)
Balaure,dupa cum bine observi lumea e civilizata,asa ca hai sa nu facem noi nota discordanta ! Ce zici,esti in stare ?
Oricum foarte interesante comentarii si foarte de bun simt si inteligente,a fost o placere pentru mine sa le citesc,imbucurator este faptul ca nu mai e nevoie sa intervin,oricim mai e doar un sfert de ora pana incepe finala mondialului de handbal si n-aveam timp pentru mai mult de un singur comentariu !
Imi place la nebunia cum evoluam impreuna chiar daca printre scurte reprize de refulari caracteristice filonulul latin din care cu mandrie facem parte si nu putem sa ne abtinem ! LOL !
aia si sintem coada europei ca nu intelegem
sa fim ca ei .si cind spuneam de 3,4 limbi,sa
sti ca ma refeream la tot natu,oraseni,tarani,
sotul tau a invatat limba straina in scoala
fiindui probabil indispensabila ,pe cind
banatenii vorbeau de mici invatind dela
parinti si bunici si strabunicul meu vorbea
nemteste,ungureste,sirbeste cursiv.Daca nu
crezi intreaba-ti sotul .Sa nu uiti insa ca
statistic vorbind cei mai putini din banat
sint...banatenii,iar eu strict la acestia ma refeream.
Stiu ca acele cuvinte nu erau pt. mine, dar pt. oricine ar fi fost nu trebuie sa le spui, fiindca nici idee n-ai de caracterul acelei persoane, si, sigur ca, nici altii nu ar trebui sa te insulte pe tine, fiindca nu poti afla caracterul unui om doar prin forumul asta nenorocit, dar ar trebui sa privesti persoana in ochi, sa fie in fata ta, dar vezi si tu ca asta nu e posibil.
De unde stii tu ca Micael nu vrea sa fiu avocata lui? Poate vrea, dar din pacate nici asta nu e posibil pt. ca as vrea sa devin medic veterinar si sper sa reusesc.
Sper ca lucrurile pe care le spui ca acelea de genul "nu am nimic cu romanii basarabeni cinstiti" sa fie adevarate, si dk vei dovedi asta, vei deveni cel mai bun prieten al meu, pt. ca nici eu n-am nimic cu romanii cumsecade, doar cu infractorii (printre care se numara si cei basarabeni, recunosc), si cu cei anti-basarabeni.
PT. N. BUMBAC...
Nu eu am injurat cu f*glio di p****na, ci Micael. I-am pus lui Balaur doar o banala intrebare sa vad dk stie ce inseamna, si atat, s-a inchis tot.
Sa te unesti MD cu RO sau RO cu MD pt. mine e tot acelasi lucru, ca tot uniti suntem.
Stiu ca in fiecare regiune este cate ceva de divers ce unii nu o accepta, dar dk stii sa fii om te poti impaca cu oricine.
Foarte frumos scris, dar si adevarat din pacate, comentariul acela de pe "01.02.2009. ora 15:00, N. Bumbac. Imi venea sa plang. In cazul acesta AI DREPTATE.
Aoleu, ce-am aflat acum dintr-un comentariu de-al tau!!! Nici mie prin cap nu-mi trecea ca esti o doamna, asa cum nu-i trecea lui Micael si poate la toti ceilalti. Draga mea, de ce n-ai spus mai devreme ca esti FEMEIE??!! Credeam ca esti barbat in toata firea, dar multe se pot intampla pe forum.
Nu stiu dk pt. tine tabloul Monei Lisa are vreo valoare, dar sa stii ca eu am fost la Paris in excursie cu clasa si l-am vazut si cand il priveam parca-mi parea ca femeia aia se misca si ma priveste. Nu ti-am scris aceste lucruri ca sa ma laud, dar atunci cand am vazut tabloul am avut o senzatie de neuitat si de aceea am vrut sa-i dau un pic de atentie. Pt. italieni este ceva pretios si tare il vor inapoi, dar cine il da? Eroare omeneasca. In istorie acest tablou nu avea nici o valoare si l-au dat francezilor. Acum are, dar cine il mai reintoarce? Ca sa ai si tu asemenea emotii te informez ca poti sa-l vezi la muzeul Louvre din Paris. Un lucru extraordinar fara pereche...
Si tine minte, niciodata nu este unul care este PRIMUL in UE. TOTI SUNTEM EGALI. Poate una dintre primele civilizatii di UE, da, asta mai zic si eu, dar primii in UE, asta niciodata, pt. ca cea mai bogata tara din UE este -Svizzera- (in italiana iti scriu, ca nu-mi amintesc cum se spune in romana). Oricum cred c-ai inteles ce tara e, pt. ca cred ca stii care este cea mai bogata tara in UE.
PT. EUROPEANU
Se vd ca esti falos, mandru ca tara ta a intrat in UE, te folosesti de asta ca sa ne iei la misto ca suntem mai inferiori decat tine. Dar tine minte asta: TOATE TARILE SUNT SI VOR FI EGALE. Poate Romania e nitel mai bogata ca Basarabia, dar nu superioara pt. ca a intrat in UE.
Pt. Balaorul (corect ar fi balaurul) dacic
Tu esti un kkt ce impute Basarabia, nu Romania este o kkt ce impute UE, boule. Schimba-ti te rog, nick-ul ca confund numele tau cu acel al lui Balaur! Alt nick nu ai gasit?! Sunt o multime, nu-i numaidecat sa-l "clonezi" pe al lui Balaur.
Mai baietele, desteptul Basarabiei, oricine are voie sa plece unde vrea in ziua de azi si sa stea cat vrea, doar sa aiba acte in regula, si asa ca romanii pot veni in Basarabia oricand, ca nimeni nu le interzice, fara invitatia lui Voroshka! Si aminteste-ti ca nu toti romanii sunt tigani, cum am spus si mai sus. Dk tu nu vrei sa te unesti cu Romania, asta nu inseamna ca ceilalti basarabeni nu vor sa se uneasca. Stai acolo la "copitele" lui Voronin si nu te uni cu romanii, ca nimeni nu te impune. Ce, sunt putini moldoveni in Italia care au grija de batrani? Nu numai romanii, asa ca ciocul mic! Toti SUNTEM EGALI si nimeni nu e inferior, desteptul Basarabiei. Si tiganii au suflet si fiecare are modul lui de a trai, asa ca nu te mai lua atata de ei, caci sunt si in Basarabia tigani, la Soroca mai ales. Eu cred ca romanii nu sunt chiar ultimii in UE. Uite mai intai la Basarabia, cum "slujeste" Voroshka, si apoi la romani, boule. Imi pare rau ca spun aceste lucruri despre Basarabia, tara mea natala. Trist, dar adevarat... Asta e...
Oricum idioti ca voi doi au inceput sa se mai imputineze si oamenii sa se trezeasca din somnul cel de moarte,asa ca va urez sa va mai informati si voi din alte surse credibile in afara de propaganda KGB cripto-comunista de la Chisinau !
Uitati aici un site pe teme istorice romanesti,poate va mai treziti si voi din adormire si incepeti sa acordati credibilitate celui mai mare roman nascut vreodata in partea aceia de Romanie,in Basarabia lui Grigore Vieru .
http://www.archweb.cimec.ro/a_default.htm
Duceti-va la tematica istorica si mai invatati si voi cate ceva,pentru ca prostii in lumea civilizata ori devin marginalizati ori sunt redusi la tacere !
Oricum draga mea,am sa-ti spun un secret,nu de alta dar sa nu te mai obosesti : Am fost atat de mult injurat de catre romanii de pe ambele maluri ale Prutului incat am devenit imun la asemenea tratamente !
Sper ca stii cine injura non-stop,daca nu stii, iti spun eu :Doar persoanele frustrate ca tine care in lipsa de argumente logice si inteligente,recurg la tot felul de astfel de tertipuri injurioase si de o banalitate execrabila care mai degraba ma face sa deplang nivelul tau de cultura decat sa ma enervez si sa-ti raspund pe masura !
Daca ma mai coborul uneori la mintea de gaina turbata a unora de pe aici,asta nu inseamna ca imi face neaparat placere,ci doar le raspund la nivelul lor de sub-cultura ca sa priceapa ca sunt doar niste simpli lachei sa dau din papagal ,crezand automat ca daca sunt in stare sa scrie niste banale fraze pe net,automat sunt si destepti !
Gresita abordare si fara sorti de izbanda !LOL !
Moldova nu are nevoe de un frate mai mare.
Si are dreptate caci si rusul sa crezut frate.
Si de ce romanul sa fie frate
Caci doar romanul la vindut pe frate.
vezi frate
Si romanul nu e roman
El sa poreclit roman
Dear vedea Burebista frate ce iar face frate ce iar face.
Eu inteleg ambele maluri. Dar e pacat ca ambele maluri nu se inteleg intre ele. Sub formula de roman e incorect si imposibil. Cea Daca e adevarata.
Ma numesc si eu roman dar nu din voia mea ci din cauza istoriei nedrepte. Am fost vindut de romani si mam intors din nou de unde am plecat. Nu pentru ca sint mindru sa ma numesc roman ci pentru a-mi reintregi tara.
Cine sint pina la urma moldovenii pt. romani. Pentru unii sint intradevar frati indeferent cum se numesc, pentru altii o bucata de pamint, pentru stat o putere mai mare etc. Cine sint intradevar moldovenii sau romanii sau acii din estul Prutului. Pentru politie criminali, pentru vamesi bisnitari pentru alte autoritati romane PROSTI. Si in FRATELE devine CICAT si e PACAT.
Pt. Ion Condrea
Frate, si eu gandeam ca tine un pic mai devreme, dar mi-am dat seama ca ceilalti au dreptate. M-am cam plictisit sa aud aceleasi caracteristici pt. romani: tigani, hoti, criminali, si acum stau de partea lor, deoarece stiu ca nu toti sunt asa si chiar am si cunoscut persoane cumsecade. Stiu ca am mai scris asta de o mie de ori si poate v-am plictisit, dar voi continua sa spun aceste lucruri. Comunitatea de tigani din Ro este formata din cam 250 000 de persoane, dar restul ce-s? ROMANI, frate. Esti roman-basarabean si tu. Acesta-i un lucru pe care trebuie sa-l accepti si n-ai ce face, asa a vrut istoria, destinul. Este un lucru foarte frumos si ar trebui sa te mandresti ca esti frate cu romanii. Desigur mai intai basarabean, asta nu neaga nimeni, dar apoi si roman, fiindca istoria romanilor s-a mai incalcit cu a noastra, vb aceeasi limba si sunt si unele traditii asemanatoare.
vse okkkkkk
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
E Voronin. Frate chiar daca esti contra Romaniei, chiar daca esti un comunist imputit, pentru ce sa respingi un ajutor? Pentru binele tarii te-ai gandit vreodata omule? La urma urmei chiar daca esti talhar, niciodata nu te-ai gandit ca dintr-o tara bogata ai mai multe de furat? Si tie ti-i mai bine si noua macar putin!!!!
Scapa-ne Doamne de prosti, ca tare e greu de trait intre ei!!!