Natalia Morar rămâne persona non grata în Rusia
adăugat 20 ianuarie 2008, 23:25, la Ştiri de Top
Jurnalista moldoveancă Natalia Morar a primit motivarea oficială a interdicţiei de a intra în Rusia, într-o scrisoare a Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău. "Când am văzut documentul în care este scris că eu sunt considerată un fel de ameninţare la securitatea şi capacitatea de apărare a statului rusesc, o ameninţare a ordinii şi sănătăţii publice, am rămas şocată." "Am vrut să râd. Pentru că nu înţeleg cum o fată tânără, de 24 de ani poate fi o ameninţare pentru un aşa stat puternic cum este Rusia", a declarat la BBC Natalia Morar. În opinia ei, Serviciul Federal de Securitate este cel care ar considera-o un pericol, deoarece a scris "nu o data" despre acest serviciu. Natalia Morar lucrează pentru o publicaţie de mică anvergură numită New Times - Timpuri Noi, de la Moscova şi a scris despre presupuse nereguli în finanţarea recentei campanii electorale. În decembrie anul trecut, la revenirea dintr-o excursie în Israel i s-a comunicat pe aeroportul din Moscova că serviciile de securitate ruseşti - FSB-ul - ar fi ordonat să nu i se mai permită intrarea pe teritoriul Federaţiei Ruse. Jurnalista se află actualmente în Republica Moldova şi a spus că nu a cerut ajutorul şi susţinerea autorităţilor de la Chişinău, dar "dacă va fi un mare scandal, eu voi avea ajutor aici. Eu aşa sper", a precizat ea. Natalia Morar a adăugat că va da în judecată autorităţile ruseşti: "Avocaţii mei sunt pregătiţi. Noi avem toate documentele pentru judecată. Dacă nu vom avea succes în Rusia, există instanţe europene unde-ţi poţi face dreptate." Totodată, ea a spus că este decisă să-şi continue munca de jurnalist.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲