Negocierile cu UE pentru un acord de asociere încep săptămîna viitoare
adăugat 16 octombrie 2009, 16:56, la Ştiri de Top
Premierul Filat şi ministrul de externe suedez Bildt subliniază că acordul va trebui să fie precedat de o serie de reformeRepublica Moldova va începe săptămâna viitoare negocierile pentru semnarea Acordului de asociere cu UE, a anunţat astăzi premierul moldovean Vlad Filat în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul suedez de externe Carl Bildt, a cărui ţară deţine preşedinţia UE. Premierul moldovean a declarat că pentru a ajunge la semnarea respectivului acord, RM va trebui să realizeze o serie întreagă de reforme în domeniul democratizării. Ministrul suedez de externe Carl Bildt a menţionat la rândul său că reformele vor ajuta RM să semneze în viitor un acord mai ambiţios cu UE decât cel precedent – Planul RM-UE.
Viitorul acord de asociere, cum l-a numit Vlad Filat, va contine trei componente : «Este acordul politic, este acordul ce ţine de liberul schimb şi ceea ce ţine de regimul liberalizat de vize. Deci, toate aceste trei componente vor fi parte a acordului de asociere, acordului de bază, care urmează a fi negociat, şi după cum a spus excelenţa sa domnul Bildt, vor fi parcurse pas cu pas. Această negociere va începe imediat mai precis începând cu săptămâna viitoare, când va veni primul grup de experţi şi va fi lansată practic etapa de negocieri.»
Viitorul acord politic va face posibila o mai strinsa colaborare cu UE în privinţa soluţionării conflictului transnistrean, cu respectarea principiului suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării,a precizat premierul Filat .
La rindul sau Ministrul suedez de externe Carl Bildt a evitat sa opereze cu denumirea viitorului acord, dar a menţionat că UE e gata să susţină RM, inclusiv financiar, dacă vor fi realizate reforme democratice esenţiale, ceea ce ar face posibila începerea negocierilor pentru semnarea acestuia. Unul mai ambiţios decât fostul Plan RM-UE, a precizat mnistrul suedez de externe: „E de menţionat că aţi moştenit o situaţie economică foarte dificilă. Aceasta bineînţeles solicită măsuri urgente. Dar pot să vă asigur că atât UE, cât şi instituţiile internaţionale şi europene sunt aici pentru a vă ajuta şi sper că acordul cu FMI va deschide calea pentru a obţine resurse financiare considerabile. Bineînţeles că urmează a fi obţinute resurse şi din partea UE pentru a redresa situaţia pe care aţi preluat-o. Dar voi insista asupra necesitatii punerii in aplicare a unor reforme profunde.”
Şeful diplomaţiei suedeze şi-a exprimat speranţa că reformele democratice vor face în curând posibilă semnarea unui acord de comerţ liber între RM şi UE, urmind sa fie discutate apoi si alte aspecte de care este interesata Republica Moldova cum ar fi liberalizarea regimului de vize.
Comunistii au profitat de vizita ministrului suedez de externe ca sa i se plinga troicii europene ca noua putere de la Chisinau nu ar fi democratica. Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, liderul comunist Vladimir Voronin a declarat in cadrul întilnirii cu Carl Bildt că PCRM totusi va sprijini acele initiative ale actualei puteri de la Chişinău, care vor avea drept obiective integrarea europeană, menţinerea statutului de neutralitate, soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean, democratizarea internă a ţării conform standardelor europene.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
International terrorist military attack against Romania
In decembrie 1989 ROMANIA a fost atacata de SUA, RUSIA, GERMANIA, ITALIA, FRANTA, UNGARIA, AUSTRIA, BELGIA, MAREA BRITANIE, JAPONIA si altele la ORDINUL GRUPULUI BILDERBERG PENTRU DISTRUGEREA ROMANIEI SI INROBIREA FINANCIARA A ROMANIEI.
Acuzam SUA, ISRAEL, RUSIA, MAREA BRITANIE, OLANDA, BELGIA, JAPONIA, FRANTA, GERMANIA, ITALIA, CANADA, ISLANDA, NORVEGIA, GRECIA, SPANIA, UNGARIA pentru atac militar terorist impotriva ROMANIEI in decembrie 1989 pentru dezmembrarea, jefuirea, distrugerea ROMANIEI si exterminarea poporului roman.
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31152/International_terrorist_military_attack_Romania_I/
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31150/International_terrorist_military_attackRomania_II/
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31148/International_terrorist_military_attackRomania_III/
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31142/International_terrorist_military_attack_Romania_IV/
2. TERORISM DE STAT INTERNATIONAL
State terrorism INTERNATIONAL
TERORISM DE STAT INTERNATIONAL este planificat, organizat si finantat de GRUPUL MASONIC BILDERBERG SI SUSTINUT MILITAR, MEDIATIC SI FINATAT DE STATELE MEMBRE NATO PENTRU A ATACA STATE SI POPOARE PENTRU JEFUIREA, DISTRUGEREA SI INROBIREA LOR, PENTRU COLONIZARE EVREIASCA PLANETARA
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31131/State_terrorism_INTERNATIONAL_I/
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31129/State_terrorism_INTERNATIONAL_II/
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31128/State_terrorism_INTERNATIONAL_III/
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31126/State_terrorism_INTERNATIONAL__IV/