Negocierile privind noul acord RM-UE vor demara la începutul lunii decembrie
adăugat 23 noiembrie 2008, 13:28, la Politică
Negocierile privind noul Acord R. Moldova - Uniunea Europeană vor demara la începutul lunii decembrie. Despre aceasta s-a vorbit la Reuniunea Troicii COEST UE - RM care a avut loc la 20 noiembrie la Bruxelles. Partea moldovenească a fost reprezentantă de Valeriu Ostalep, viceministru al afacerilor externe şi integrării europene.După cum transmite INFOTAG, cu referire la un comunicat la Ministerului afacerilor externe şi integrării europene, reprezentanţii Comisiei Europeane a informat că la moment se definitivează proiectul mandatului de negocieri care urmează a fi prezentat statelor membre ale UE pentru examinare la începutul lunii decembrie 2008.
Cu referire la problematica transnistreană delegaţia europeană a reiterat angajamentul UE pentru acordarea asistenţei necesare R. i Moldova în vederea implementării măsurilor de consolidare a încrederii între malurile Nistrului. Părţile au reconfirmat importanţa formatului 5+2.
Comisia Europeană a salutat solicitarea Moldovei de a extinde mandatul Misiunii EUBAM, subiect care urmează să fie abordat în cadrul Reuniunii Trilaterale RM-UE-Ucraina ce va avea loc la mijlocului lunii decembrie curent.
INFOTAG precizează: Anterior, oficiali europeni au spus că noul Acord RM-UE nu va conţine o prevedere clară de aderare a Moldovei la UE, ci va stabili relaţii mai aprofundate între Moldova şi UE.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲