Coborârea pragului de participare la referendum până la 33% pare să-i fi relaxat pe liderii AIE până la punctul de a nu-şi mai bate deloc capul cu prezenţa la referendum.

Ceea ce e greşit. O prezenţă de doar 33% ar echivala cu o înfrângere zdrobitoare. Trebuie făcut tot posibilul pentru a asigura o prezenţă de peste 50 la sută, care ar însemna o victorie importantă şi o catastrofă pentru comunişti. De rezultatele referendumului vor depinde, în mare măsură, şi rezultatele alegerilor ulterioare. Prezenţa va conta şi atunci, deoarece un spor de participare la votare ar face ca ponderea nucleului electoral dur al PCRM să se diminueze. Dacă s-ar obţine o participare la vot de 70 la sută, ponderea votanţilor permanenţi ai PCRM ar putea scădea până la 22-25%.

Liderii AIE însă par preocupaţi de altceva. Privirile, năzuinţele lor se îndreaptă către scrutinul prezidenţial şi parlamentar, evitând referendumul, al cărui rezultat le pare, probabil, cunoscut dinainte. Marţea trecută, premierul Vlad Filat a convocat o conferinţă de presă pentru a anunţa că PLDM va înainta propriul candidat la postul de preşedinte al RM şi că nu va accepta să i se dicteze în această chestiune. „PLDM ca şi celelalte partide are dreptul să-şi propună ca obiectiv să dea preşedintele Republicii Moldova.

Eu nu voi lăsa pe alţii din afara partidului să-mi facă proiectul politic, să-mi spună ce mi se potriveşte, unde să stau şi ce scaun să ocup”, le spuse Filat jurnaliştilor, fără să precizeze cine sunt acei „alţii”, care se implică în chestiunile interne ale PLDM. E puţin probabil însă ca premierul să se fi referit la opiniile unor editorialişti. Nu a făcut-o până acum şi de ce ar face-o de acum înainte, chiar dacă unii dintre ei par să sonorizeze în ultima vreme şi unele idei care nu le aparţin?

Această declaraţie, pe lângă faptul că este nervoasă, ni s-a părut şi pripită la prima vedere. Putem fi de acord că nu orice formă de presiune poate fi suportată cu calm. Şi nu oricine este îndreptăţit să-i dea recomadări unui lider politic. Dar asta nu justifică enervarea şi graba de a prinde un loc în şirul viitorilor pretendenţi la scaunul prezidenţial, care se arată destul de lung. Prioritatea este referendumul, mai bine zis participarea la referendum...

Fiindcă nu credem că dl Filat nu-şi dă seama de aceasta, presiunile la care a fost supus trebuie să fi depăşit anumite limite de toleranţă, determinându-l să iasă cu o declaraţie publică. Cui i-a răspuns premierul Filat? Putem presupune aceasta după reacţia imediată, neobişnuit de iritată, vehementă a lui Marian Lupu, care l-a învinuit pe liderul PLDM de trădare a principiilor de constituire a Alianţei şi l-a ameninţat că aceasta nu va rămâne fără consecinţe. Nu e pentru prima dată când Filat a vorbit despre propriul candidat al PLDM la preşedinţie, fără ca Marian Lupu să aibă vreo obiecţie în acest sens, de aceea comportamentul său de azi ridică semne de întrebare. Nici urmă din calmul şi politeţea sa de altădată, din aparenta stăpânire de sine, din condescendenţa persoanei care îşi ştie bine preţul.

De ce liderul PD declara mai înainte că nu are pretenţii faţă de celelalte componente ale Alianţei în ce priveşte faptul că nu a devenit preşedinte şi a rămas fără nici un post, subliniind că a făcut conştient acest pas, ca astăzi să-l apostrofeze pe Filat, să-l îndemne să nu candideze, pledând, împreună cu Urechean, pentru necesitatea unui candidat unic? Ce sau cine a intervenit între timp în strategia electorală a liderului PD? Să fie la mijloc faptul că popularitatea lui Filat a crescut, şi Lupu a început să vadă în el un concurent serios? Nu suntem siguri că liderul PD ar fi avut de obiectat împotriva unui eventual candidat din partea PL, despre care a vorbit şi Mihai Ghimpu.

E cel puţin ciudat să ceri respectarea angajamentelor AIE după o eventuală dizolvare a Parlamentului, într-o campanie electorală dublă, prezidenţială şi parlamentară. Astfel, PD încearcă să-şi adjudece o poziţie privilegiată, „centrală” în raport cu celelalte partide ale AIE.
Aceasta nu numai că nu ar fi corect, dar şi discutabil din punct de vedere strategic. De facto, partidele AIE ar fi privite ca un bloc electoral, cu toate plusurile, dar şi minusurile unui asemenea pas, cele din urmă putând să prevaleze. Nu e garantat sută la sută că un singur candidat la preşedinţie din partea AIE este cea mai bună soluţie electorală, având în vedere desfăşurarea în aceeaşi zi a alegerilor parlamentare.

Pretenţiile lui Lupu faţă de Filat sunt în mod evident nejustificate, exacerbate. E cum i-ai cere unui concurent să nu participe la Jocurile Olimpice, pentru a-ţi asigura o medalie de aur. Dar şi în politică, nu numai în sport, sunt întotdeauna posibile mari surprize.

Vorbind, joi dimineaţa, la Europa Liberă, Lupu şi-a manifestat în continuare nemulţumirea, lansând săgeţi la adresa lui Filat, sugerând că acesta ar putea folosi resursele administrative în campania electorală. Lupu s-a opus reducerii duratei campaniei electorale, propuse de liderul PLDM. Acestea însă nu sunt nici pe departe, „consecinţele” despre care a avertizat liderul PD. Se zvoneşte că în sânul fracţiunii PD unora le-a trecut prin cap ideea nebună a posibilităţii demiterii lui Filat din postul de prim-ministru, pentru că l-ar avantaja în viitorul scrutin prezidenţial. Ceea ce înseamnă că gradul de supărare a lui Lupu o fi atins cote inimaginabile, întunecându-i minţile. Sau o fi existând şi alte explicaţii? Îl împinge cineva din spate, după cum afirmă Sergiu Mocanu? Încercarea de demisie a premierului nu poate fi făcută în cazul dat decât cu concursul deputaţilor PCRM. Nu ar fi prima coaliţie monstruoasă din scurta istorie a RM, doar că de data aceasta consecinţele ar fi dezastruoase în primul rând pentru autori şi partidul lor. E greu de crezut că deputaţii PD nu sunt conştienţi de aceasta.

Şi Lupu, şi Filat au şanse de câştig, doar dacă va fi modificată Constituţia. Certându-se însă, împărţind pielea ursului din pădure, ei riscă să se facă ambii de râs. Este dizgraţioasă, prostească, în egală măsură, şi îngâmfarea unor lideri PLDM, cărora li s-a urcat „succesul” la cap, vorbindu-ne condescendent, printre dinţi, de la televiziuni, ameţiţi de ideea că ar putea obţine de sine stătător majoritatea în Parlament.