(VIDEO) O nouă „bombă” cinematografică marca PCRM, (pseudo)investigatie jurnalistica
adăugat 29 octombrie 2010, 11:32, la Politică
Noua „bombă” cinematografică, realizată de PCRM, „Trădaţi de vii”, prin care telespectatorilor li se inoculează ideea că inundaţiile au fost provocate în mod intenţionat în Republica Moldova pentru a salva de la înec or. Galaţi din România, a luat naştere în mintea unei pensionare în vârstă de 76 de ani din s. Nemţeni, r. Hânceşti, Parascheva Druga.
La început, ne spune bătrâna, a fost doar o bănuială, dar după ce a privit filmuleţul la NIT (unde bătrâna figurează în calitate de persoanaj principal – n.r.), nu a putut dormi toată noaptea înspăimântată de gravitatea şi importanţa descoperirii pe care a făcut-o.
„Nici nu ştiu cu ce să încep”, se agită bătrâna. „Stăteam cu Iura, vecinul, pe scaun, la poartă. Şi apoi, dintr-o dată, am auzit o buhnitură. Iura mi-a zis: «Auzi, parcă s-a răsturnat o casă». Atunci, m-am priceput că nu-i lucru curat la mijloc. Apa a început să clocotească, să vuiască şi să vină peste noi. Cu vreo câteva zile înainte de a se rupe digul, pe aici a fost un elicopter, dar nu acela a pus bomba. Acela a văzut unde se poate de aruncat. Pe urmă, a fost şi Ghimpu şi s-a uitat, iar pe urmă ne-au trimis tractoriştii români care au astupat groapa”, ne spune pensionara care, de altfel, nu a fost afectată de inundaţii. Până la urmă, nu se ştie cine pe cine a inspirat mai mult, PCRM pe Parscheva Druga sau Parascheva Druga pe PCRM. Cert e că peste noapte teza babei a luat forma unei investigaţii jurnalistice televizate, realizată de Aleksandr Petkov, directorul agenţiei „Omega”, candidat pe lista PCRM în actualele alegeri.
Pe lângă bătrână, în filmuleţ, apar în calitate de martori „ai exploziei” doi copii care spun că „românii au aruncat o boambă la marginea satului”, după care apa a început să vuiască şi să clocotească.
„Nu ştim cine a lansat astfel de zvonuri, am rămas şocată când le-am auzit. Vuiet era pentru că apa venea cu o putere de nedescris, era însă vuietul apei”, ne spune secretara primăriei Nemţeni. Potrivit autorităţilor locale, digul s-a rupt pe locul unde, în 2001, prin decizia consiliului, a fost instalată o ţeavă prin care, odată cu creşterea nivelului râului, apa se revărsa într-un şanţ care altădată era albia unui râuleţ numit Pruteţ. „Nici măcar nu a fost o ţeavă care să fie utilizată pentru irigare, din şanţ se adăpau vitele”, ne mai spune secretara.
„Atac împotriva UE şi a României”
Filmuleţul folosit de PCRM în actuala campanie electorală a trezit reacţii dure din partea autorităţilor. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne a ţinut să comunice că informaţia în cauză este un fals. Explicaţia este simplă: gura de vărsare a râului Prut în râul Dunărea are loc în avalul or. Galaţi şi de aceea râul Prut nu poate nicidecum influenţa nivelul apei în acest oraş.
Ambasada României de la Chişinău a emis la rândul său un comunicat în care menţionează că afirmaţiile în cauză pot fi înţelese ca un atac electoral împotriva Alianţei pentru Integrare Europeană, împotriva Uniunii Europene şi a României. „După cum se ştie, statele UE au fost cele mai active în susţinerea populaţiei afectate de inundaţiile recente din R. Moldova. Uniunea Europeană, inclusiv România, a trimis salvatori, experţi hidrologi, materiale şi fonduri pentru reducerea pagubelor şi alinarea suferinţei sinistraţilor. În timp ce pe bani europeni sute de case sunt reconstruite în zona sinistrată, unii inventează scenarii apocaliptice şi încearcă să provoace sentimente de ură împotriva Europei”, se mai spune în comunicatul emis de ambasadă.
La rândul său, conducerea Agenţiei „Apele Moldovei” a ţinut să precizeze că cele trei rupturi despre care se vorbeşte în filmuleţ au fost efectuate pentru evacuarea apei din localităţile inundate după ce nivelul acesteia depăşea nivelul apei în râu. Evacuarea apei în Prut a început prin efectuarea a trei rupturi controlate – una în digul de protecţie al râului Prut şi două în digul de protecţie al râului Nârnova.
Ieri, preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a organizat un briefing în cadrul căruia a declarat că acuzaţiile fostului şef al statului, Vladimir Voronin, că guvernarea liberal-democrată a provocat inundaţiile din vara anului curent sunt grave şi că va sesiza Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală şi Ministerul Afacerilor Interne vizavi de acest caz. „Vladimir Voronin se bazează pe declaraţiile unei bătrâne, iniţiind o campanie de denigrare a instituţiilor statului, o campanie de compromitere a Republicii Moldova pe plan extern, demonstrând astfel încă o dată că nu apăra interesele statului şi ale cetăţenilor. Îndemn partidele antrenate în campania electorală să nu speculeze pe seama tragediei sinistraţilor”, a mai spus Ghimpu.
Svetlana Corobceanu
VIDEO
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
Domnule Aleksandr Petkov, pe cine ascundeti in spatele acestui scenariu? Stiti si dumneavoasta... n-are rost sa mai dea cineva nume. Doar va rog sa va cereti scuze in mod PUBLIC pentru minciunile voastre. Nu fiti mizerabili!