Oficial // Românii pot intra în R. Moldova doar cu cartea de identitate
adăugat 21 iunie 2015, 08:12, la Politică • Articol publicat de Octavian Balan
Cetăţenii europeni, inclusiv români şi cei cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, pot intra, de la sfârşitul acestei săptămâni, în R. Moldova doar cu cartea de identitate, după ce hotărârea adoptată la ultima ședință a Guvernului Gaburici a intrat în vigoare.
„Poliţia de Frontieră Vaslui a primit o informare telefonică de la autorităţile de frontieră din R. Moldova prin care a fost înştiinţată că cetăţenii români au posibilitatea trecerii frontierei doar pe baza unui act de identitate. Măsura a fost luată în baza unei hotărâri a autorităţile din ţara vecină”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, Irina Mirică.
Potrivit acesteia, traficul prin Vama Albiţa, cel mai mare punct de trecere a frontierei cu R. Moldova, este, deocamdată, în limite normale, fără să fie înregistrate creşteri pe sensul de ieşire din ţară.
Guvernul R. Moldova a adoptat în şedinţa de marţi, 16 iunie, o Hotărâre prin care se amendează cadrul legislativ existent cu privire la documentele în baza cărora este permis accesul cetăţenilor străini în R. Moldova.
Astfel, se prevede acordarea unei facilităţi unilaterale în favoarea cetăţenilor Uniunii Europene, care vor avea posibilitatea de a intra pe teritoriul R. Moldova în baza cărţilor naţionale de identitate.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲