Opoziţia de la Chişinău susţine că alegerile au fost trucate
adăugat 06 aprilie 2009, 10:57, la Politică
Situaţia rămâne incertă în Republica Moldova după alegerile parlamentare de ieri câştigate, conform datelor oficiale, de Partidul Comuniştilor cu 50% din voturi.Dis-de-dimineaţă centrul Chişinăului a fost împânzit de maşini ale poliţiei. Asta după ce aseară liderii partidelor democratice care au trecut pragul electoral au declarat că scrutinul a fost trucat şi că vor cere alegeri repetate.
Conform rezultatelor oficiale anunţate astăzi dimineaţă de Comisia Electorală Centrală, după procesarea a 95 la sută din voturi, Partidul Comuniştilor a obţinut 49.93% din sufragii. Pe poziţia a doua se situează Partidul Lilebral cu 12,88%, urmat de Partidul Liberal Democrat cu 12,24% şi de Alianţa Moldova Noastră cu 9,85% din voturile valabil exprimate.
Aceasta înseamnă 60 de mandate de deputat (din totalul de 101) pentru comunişti, 16 mandate pentru Partidul Liberal, 14 mandate pentru Partidul Liberal Democrat şi 11 mandate pentru Alianţa "Moldova Noastră". Mai simplu, aşa cum arată momentan diagrama post-electorală, comuniştii vor putea forma singuri Guvernul, dar nu le va ajunge doar un vot pentru a alege viitorul şef al statului.
Toţi cei trei lideri politici necomunişti ale căror partide au trecut pragul electoral au promis că nu vor purta nici un fel de negocieri cu Partidul Comuniştilor şi că vor prefera alegerile parlamentare anticipate - situaţie ce va surveni în cazul eşuării a trei tentative de alegere a noului preşedinte.
Liderul comunist, Vladimir Voronin, a anunţat, aseară, că PCRM "va studia foarte atent componenţa numerică a viitorului Legislativ" şi va discuta separat nu cu liderii opoziţiei, ci cu deputaţii simpli. În legătură cu aceasta, vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă a menţionat, într-o dezbatere televizată, că liderul comunist a pornit "vânătoarea de trădători".
Vladimir Voronin a spus că nu vede vreo posibilă coaliţie în actuala conjunctură şi a deplans rămânerea PPCD în afara Parlamentului. La rândul său, liderul PPCD, Iurie Roşca, a declarat că rezultatul obţinut (de 3%) este sub aşteptările partidului, creştin-democraţii urmând a se reorganiza pentru a recâştiga încrederea alegătorilor.
Referindu-se la priorităţile următoarei guvernări, liderul comunist Vladimir Voronin a menţionat "dezvoltarea Moldovei, integrarea europeană şi rezolvarea conflictului transnistrean".
Observatorii care au monitorizat alegerile parlamentare de ieri se vor pronunţa astăzi, în a doua parte a zilei, asupra valabilităţii scrutinului. Liderii opoziţiei Dorin Chirtoacă, Fladimir Filat şi Serafim Urechean au menţionat, aseară, că partidele pe care le reprezintă vor colecta toate probele necesare şi, dacă acestea vor fi suficiente pentru a proba că alegerile au fost falsificate, vor cere organizarea alegerilor repetate.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲