Parlamentul României va decide dacă vor fi înfiinţate peste 1000 de secţii de vot peste hotare
adăugat 02 iulie 2012, 14:34, la Politică • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Deputatul Mircea Lubanovici, reprezinttul românilor din Statele Unite şi Canada în Parlamentul României, a propus modificarea legii electorale în sensul organizării, în mod obligatoriu, a minimum unei secţii de votare sau mai multe în toate localităţile din afara României unde există peste 2000 de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa peste hotare.
Legea actuală nu prevede numărul de secţii de votare care se pot înfijnţa în afara graniţelor României, acest lucru fiind lăsat la latitudinea Ministerului Afacerilor Externe, care, până în prezent, a organizat secţiile de votare doar pe lângă misiunile diplomatice sau consulare ale României.
Numărul de cetăţeni români rezidenţi peste hotare a crescut la peste 3 500 000 de cetăţeni români, în ultimii ani, iar Constituţia României garantează dreptul de vot tuturor românilor, indiferent de domiciliu sau reşedinţă.
Experienţa a arătat că numărul de secţii de votare au fost insuficiente în capitalele europene, unde timpul alocat procesului de votare s-a prelungit în foarte multe cazuri.
De asemenea, prin legea actuală se crează o discriminare între cetăţenii români cu domiciliul în ţară şi cei cu domiciliul în afară. Mircea Lubanovici a prezentat exemplul Spaniei, unde oficial sunt rezidenţi peste 900.000 de cetăţeni români, iar Ministerul Afacerilor Externe a organizat, la ultimele alegeri din 2009, doar 38 de secţii de votare, ceea ce înseamnă câte o secţie de votare pentru 23.684 de persoane, adică de aproximativ 24 ori mai puţin decât secţiile de votare înfiinţate pentru cetăţenii români cu domiciliul în România.
Dacă legea va fi modificată, în R. Molodva vor putea fi înfiinţate cu acordul autorităţilor, peste 100 de secţii de vot, conform declaraţiilor iniţiatorului proiectului de lege.
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Biroul parlamentar nr.163
Colegiul nr.3, Diaspora
Deputat Mircea Lubanovici
Către
Biroul permanent al Senatului
În temeiul art. 74 alin. (1) din Constituţia României, vă înaintez alăturat propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu rugămintea de a o supune dezbaterii şi aprobării Parlamentului.
INIŢIATOR,
deputat Mircea Lubanovici
EXPUNERE DE MOTIVE
Aproximativ 3.500.000 de cetăţeni români locuiesc astăzi în afara graniţelor României, acest număr crescând constant, îndeosebi, după intrarea României în Uniunea Europeană.
Totodată, Constituţia României garantează, prin art. 36, dreptul de vot tuturor cetăţenilor, indiferent de reşedinţă sau domiciliu. Din acest motiv, statul român are obligaţia să creeze toate condiţiile pentru ca cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinţa în afara ţării să-şi poate exercita dreptul constituţional.
Legea actuală este foarte vagă în ceea ce priveşte numărul de secţii de vot înfiinţate peste hotare, în raport cu secţiile de vot organizate pe teritoriul României, care sunt explicit repartizate pentru un număr de 1000 – 2000 de locuitori.
Prin lipsa menţionării exprese în lege a obligativităţii înfiinţării secţiilor de vot peste hotare proporţional cu numărul de cetăţeni români stabiliţi într-o anumită localitate, se îngrădeşte dreptul de vot pentru foarte mulţi cetăţeni români. Această lacună legislativă generează, uneori, situaţii când pentru a-şi exercita dreptul de vot, cetăţenii români sunt obligaţi să se deplaseze sute de km până la secţiile de votare înfiinţate pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
De exemplu, în Regatul Spaniei, unde oficial sunt rezidenţi peste 900.000 de cetăţeni români, Ministerul Afacerilor Externe a organizat la ultimele alegeri din 2009, doar 38 de secţii de votare, ceea ce înseamnă câte o secţie de votare pentru 23.684 de persoane, adică de aproximativ 24 ori mai puţin decât secţiile de votare înfiinţate pentru cetăţenii români cu domiciliul în România.
Prezenta propunere legislativă urmăreşte înlăturarea acestei lacune legislative şi modifică alin. (8) al art. 18 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, în sensul organizării, în mod obligatoriu, a minimum unei secţii de votare sau mai multe în toate localităţile unde există peste 2000 de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa peste hotare, în afara celor organizate pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
Având în vedere cele prezentate mai sus, supunem dezbaterii Parlamentului următoarea propunere legislativă:
INIŢIATOR,
deputat Mircea Lubanovici
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲