Partidul Comuniştilor din Uniunea Sovietică critică spiritul capitalist al familiei Voronin
adăugat 21 aprilie 2009, 09:52, la Politică
Primul secretar al Comitetului Central al PC al URSS (cu sediul la Moscova), S.Skortov, a remis astăzi o declaraţie de presă în legătură cu evenimentele de ultimă oră din Moldova, declarând printre altele că «partidul lui Voronin are doar numele de comunist».În declaraţie se pune la îndoială faptul că opoziţia din Moldova ar fi organizat protestele din 6-7 aprilie, chiar dacă aceasta a anunţat anterior că vor fi lansate proteste. «Deşi sediile centrale ale puterii au fost ocupate, nimeni, nu se ştie de ce, nu s-a grăbit să se proclame noul conducător al Moldovei. Mulţimea care a organizat «lovitura de stat» a părărsit marţi seara cele două clădiri. Astfel, revoluţia practic s-a şi terminat».
Deci ce a fost asta, se întrteabă comuniştii de la Moscova. «Mulţi analişti ruşi scriu despre o încercare de «revoluţie colorată». Dar unde e susţinerea Vestului? Observatorii din vest au declarat imediat că alegerile au fost corecte, iar guvernele vestice au chemat imediat toate părţile să fie reţinute.
Nu a fost în Moldova nici un fel de revoluţie colorată. Chiar dacă o forţă va organiza pe cineva să atace administraţiile prezidenţială şi parlamentară, atunci o vor faceo pentru a le cuceri şi a le menţine, nu pentru a le distruge şi a pleca.»
«Acum comuniştii pot să aleagă destul de calm următorul pas: sau alegeri repetate, în condiţia în care ratingul lor a crescut, iar al opoziţiei a scăzut, sau să obţină un vot care nu le ajunge, făcând unui deputat din opoziţie o propunere pe care acela nu o va putea refuza», se mai spune în declaraţie
«Tinerii strigau «Jos comuniştii», «Mai bine mort decât comunist», dar săracii de ei nici nu presupun că afară de denumire, partidul lui Voronin nu are nimic în comun cu comunismul. Venind la putere, partidul comuniştilor a dus de fapt o politică deloc comunistă. În curând, fapt care nu este caracteristic pentru comuniştii adevăraţi, fiul preşedintelui Voronin a devenit cel mai bogat om din Moldova. Şi în politica externă comunişti şi-au lansat lozinca electorală «Construim împreună o Moldovă europeană!»
Comuniştii ruşi consideră că în perspectivă, totuşi, opoziţia ar putea să aducă PCRM suficiente neplăceri. «În ultimii ani autoritatea PCRM în popor a scăzut simţitor — oamenii nu au simţit o îmbunătăţire a nivelului de viaţă. Iar Voronin în acest răstimp a tot făcut uz de pârghia rusească, mergând tot mai des la Moscova şi primind chiar o blagoslovire a Patruiarhului rus», se spune în document.
«Există o parte din populaţie care vede că în România, în pofida crzei, nivelul de viaţă e de câteva ori mai ridicat. Iar unirea cu România le-ar oferi ocazia să ajungă în UE — şi e clar că separat Moldova nu va fi primită în comunitatea europeană.
Nu trebuie ignorată opoziţia, iar ocazii de a vedea puterea ei ar putea să apară foarte curând — în cea mai săracă ţară din Europa sunt destule probleme. Dacă conducerea Moldovei va încerca şi mai departe să stea deodată în două luntri, cochetând cu Europa, s-ar putea ca data viitoare nici Rusia să nu poată ajuta cu nimic.» îşi încheie declaraţia S.Skvortov.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲