Pastele Blajinilor

adăugat 04 mai 2008, 12:31, la Ştiri de Top

Datina cere ca aceste coji de oua rosii sau incondeiate sa fie aruncate in ape curgatoare numai de fete neajunse la pubertate sau de femei foarte batrane.

Exista in cultura populara romaneasca o sarbatoare mai putin spectaculoasa, dar cat se poate de interesanta: Pastele Blajinilor. Aceste fiinte misterioase si enigmatice mai sunt cunoscute in folclorul autohton sub numele de rohmani sau, in functie de regiune, rogmani (Moldova), ragmani (Maramures), rohmani (Bucovina), rugmani (Nasaud). Povestile spun despre rohmani ca traiesc pe lumea cealalta, undeva la marginea pamantului, iar tinutul le este strabatut de o apa legendara: apa Sambetei.

Rohmanii, numiti totodata blajini, sunt niste fiinte mici, care apar in stransa legatura cu piticii, un fel de semizeitati care participa la acte mitice cum ar fi facerea lumii si sustinerea stalpilor pamantului. "Blajinii se trag din copiii care mor indata dupa nastere", spune o credinta populara (Tudor Pamfile). Rohmanii traiesc o viata permanent fericita, neavand nevoie de lucruri omenesti precum locuinte sau haine. Singurele lor preocupari sunt postul si rugaciunile pentru cei vii. Lumea lor este una linistita, fara contradictii, un taram fericit si utopic. Legendele povestesc cum ca blajinii sunt un popor crestin, oameni virtuosi care traiesc si umbla goi pe un ostrov, la umbra pomilor, nefacand rau nimanui.

Rohmanii sunt pomeniti mai ales prin pomeni, in prima sambata dupa Pasti sau in lunea a doua de dupa Pasti. Sarbatoarea aceasta apare sub numele de Pastele Mortilor sau Pastele Blajinilor. Oamenii pot lua legatura cu taramul misterios al blajinilor prin intermediul apei, aruncand pe ea coji de oua rosii, dar si firimituri de colaci, pentru ca blajinii sa se poata infrupta la randul lor, in timpul propriului Paste. Ipoteza formulata de Andrei Oisteanu presupune ca rohmanii sunt reminiscente ale unui cult stravechi al mortilor si stramosilor. Intr-o reprezentare culeasa de Elena Niculita Voronca, blajinii apar in urmatorul fel: "Sub noi e lume ca si la noi, numa oamenii de acolo sunt cu capul de soarec dar cu trupul de om. De Pasti cand aruncam noi gaoacile prin parau ele merg pana in fundul marii si se duc la dansii pe acolo, pe unde se scurg toate apele. Pana la dansii ouale se fac intregi si doisprezece se infrupta dintr-un ou. Atunci sunt Pastile lor. Iar mai adanc, sub rohmani, este alta lume; oamenii ce traiesc acolo se cheama "dusmani". Si sub dusmani e inca o lume, cu oameni ce au capul de porc, pantecile mare si sunt imbracati ca domnii. Toate aceste lumi sunt ale lui Dumnezeu si au fost si mai inainte. Parca Dumnezeu de unde a venit in spuma aceea ca de fluture? Se radicase la cer de sub noi si a voit sa-si faca imparatia sa sub cer!". Personaje cu o natura pe jumatate omeneasca, blajinii se bucura si ei la venirea primaverii si a Pastelui, asteptand cu aceasta ocazie sa li se acorde atentie de pe pamant, de catre cei vii. O alta modalitate de a intra in legatura cu lumea lor este "plecarea urechii de pamant", insa cu pretul de a ramane surd: "Ei stau in pamant, si in ziua de Pastele lor, de ai pune urechea la prag, ai auzi cum striga si se bucura ca-i Pastele; dar ai ramanea surd toata viata" (Niculita-Voronca) Diferiti cercetatori si folcloristi au formulat o serie de ipoteze cu privire la originea sau semnificatia cuvantului "rohman". Dupa Elena Niculita-Voronca, termenul este o forma alterata a lui "roman", in timp ce Theodor Sperantia considera ca el deriva chiar din "roman".

Destule ipoteze afirma insa ca "rohman" reprezinta o forma adaptata a cuvantului "brahman", ambele semnificand ideea de om sfant. In "Romanul lui Alexandru cel Mare" (Alexandria), una dintre cele mai populare scrieri ale secolului al XVI-lea in Tarile Romane, se povesteste cum imparatul a intalnit, in jurul anului 327 i.e.n., niste intelepti pe valea Indusului, care umblau complet goi si se hraneau doar cu vegetale, numiti brahmani. Alexandru cel Mare a fost deosebit de impresionat de modul de viata si de gandirea acestora, cerandu-le chiar sa-l insoteasca in expeditia sa. Andrei Oisteanu presupune ca brahmanii intelepti si goi, numiti brahmanes gymnosophistai in versiunile greco-bizantine ale Alexandriei, se afla la originea "rohmanilor" din credintele populare romanesti. Ipoteza lui mai spune ca e posibil ca atat denumirea de "brahman", cat si anumite caracteristici ale acestora sa se fi suprapus peste un anume cult stravechi al stramosilor si mortilor.

Autor: Miruna TIRCA
Sursa: www.gandul.info