Patriarhul Daniel urează Paşte fericit tuturor românilor (VIDEO)
adăugat 18 aprilie 2009, 18:01, la Ştiri de Top
Sănătate şi mântuire, pace şi bucurie ne urează Patriarhul Daniel cu ocazia sărbătorilor pascale. El ne încurajează să profităm de sărbătoare pentru a ne apropia de Dumnezeu şi ne doreşte mai multă bogăţie spirituală, pentru a rămâne în eternitate.În mesajul său, Patriarhul explică semnificaţia marii sărbători din această noapte sfântă: "Sărbătoarea Sfintelor Paşti reprezintă biruinţa Mântuitorului asupra păcatului ca stare egoistă a vieţii, ca agresivitate şi ca lipsă de iubire."
Patriarhul spune că vremurile grele de criză pe care românii le traversează sunt în mare parte rezultatul lăcomiei şi al câştigului nedrept. În această situaţie când totul devine schimbător şi înşelător, este necesar să sporim rugăciunea, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, să fim mai buni.
REALITATEA.NET - Patriarhul Daniel urează Paşte fericit tuturor românilor
"Această sărbătoare a bucuriei, a luminii, a păcii sfinte ne îndeamnă să arătăm în jurul nostru iubire, pace, bucurie, să aducem bucurie în casele celor săraci, în casele celor bolnavi, în casele celor bătrâni, în casele celor întristaţi."
În aceste zile de sărbătoare trebuie să uităm de orice nemulţumire şi să ne gândim la binele tuturor. "Să fim pozitivi, să lucrăm împreună la o stare generală de optimism", ne îndeamnă Patriarhul Daniel.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲