PCRM ar putea susţine candidatura coaliţiei liberale la funcţia de preşedinte, in schimbul imunităţii lui Voronin
adăugat 07 august 2009, 14:01, la Politică
Potrivit juristilor consultati de Jurnal de Chisinau, Vladimir Voronin ar putea sa fie acuzat pentru incalcarea a 17 articole din Codul Penal al R.Moldova, printre care se numara incălcarea egalităţii in drepturi a cetăţenilor, impiedicarea exercitării libere a dreptului electoral, santaj, escrocherie, abuz de putere sau abuz de serviciu si uzurparea puterii de stat.Imunitatea penală, acesta ar putea fi preţul pe care s-ar vedea nevoite să-l plătească lui Voronin cele patru partide necomuniste in schimbul retragerii lui din politică şi al cedării de către PCRM a voturilor necesare majorităţii democrate pentru a putea guverna, scrie Jurnal de Chisinau. Despre o asemenea soluţie de rezolvare a actualei situaţii vorbeşte in ultimul timp atat presa străină, cat şi cea naţională, făcand referire la opiniile mai multor analişti politici, dar şi la exemplul lui Boris Elţin in Rusia sau Eduard Şevardnadze in Georgia. Cu toate acestea, partidele democratice nu par a fi dispuse să accepte un asemenea targ.
"Toată lumea aşteaptă ca in această ţară să aibă loc o schimbare. Ca toţi cetăţenii R. Moldova să fie egali in faţa legii. In cazul de faţă, şi Vladimir Voronin şi un vanzător de la piaţă sunt cetăţeni care au aceleaşi drepturi şi obligaţii in faţa legii. Nu cred că acum putem discuta şi veni cu o asemenea declaraţie că negociem imunitatea cuiva in schimbul stabilităţii. Aceste lucruri trebuie discutate separat şi la momentul potrivit", a declarat pentru JURNAL prim-vicepreşeditele PLDM, Alexandru Tănase, a cărui formaţiune a obţinut cele mai multe voturi (după comunişti - n.r.) la alegerile din 29 iulie.
Acordarea celor opt voturi parlamentare pentru alegerea Preşedintelui ţării a fost discutată la ultima şedinţă a fracţiunii parlamentare a PCRM. "Comuniştii ar fi de acord să acorde cele opt mandate, care lipsesc oponenţilor lor pentru a acumula 61 de voturi necesare la desemnarea Preşedintelui ţării, insă cu condiţia că această candidatură va fi acceptată de toţi deputaţii", scrie News-Moldova, referindu-se la rezultatele şedinţei PCRM. Agenţia, citata de Jurnal de Chisinau, menţionează că motivul unei astfel de decizii ar fi putut fi alegerea dificilă in faţa căreia au fost puşi deputaţii. "Ori găsim o decizie comună de desemnare a noului Preşedinte şi garantăm stabilitatea in stat in condiţiile crizei mondiale, ori scufundăm toată populaţia in haos, alegeri parlamentare permanente după versiunea ucraineană şi in rezultat asigurăm o sciziune in societate cu final imprevizibil".
In Parlament au acces cinci formaţiuni politice: PCRM - cu 48 de mandate, PLDM - CU 18, PL - cu 15, PDM - cu 13 şi AMN - cu 7 mandate.
Solicitaţi de Jurnal de Chisinau, mai mulţi jurişti au declarat că Vladimir Voronin ar putea fi tras la răspundere pentru:
Art.176, Cod Penal - Incălcarea egalităţii in drepturi a cetăţenilor;
Art. 181, CP - Impiedicarea exercitării libere a dreptului electoral;
Art. 182, CP - Falsificarea rezultatelor votării;
Art. 184, CP - Violarea dreptului la libertatea intrunirilor;
Art. 189, CP - Şantaj;
Art. 190, CP - Escrocherie;
Art. 240, CP - Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din imprumuturile interne sau externe garantate de stat;
Art. 247, CP - Constrangerea de a incheia o tranzacţie sau a refuza incheierea ei;
Art.303, CP - Amestec in infăptuirea justiţiei şi urmărirea penală;
Art. 311, CP - Denunţare falsă;
Art. 324, CP - Corupere pasivă;
Art. 326, CP - Trafic de influenţă;
Art. 327, CP - Abuz de putere sau abuz de serviciu;
Art. 328, CP - Exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu;
Art. 339, CP - Uzurparea puterii de stat;
Art. 346, CP - Acţiuni intenţionate indreptate spre aţaţarea vrajbei şi dezbinării naţionale, rasiale şi religioase;
Art. 347, CP - Profanarea simbolurilor naţional-statale.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲