PCRM este supărat din nou pe Băsescu din cauza declarațiilor de susținere a AIE. Schuebel: "Politicienii au propriile viziuni"
adăugat 19 octombrie 2010, 16:00, la Politică
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a înaintat Comisiei Europene, Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, reprezentatului special al UE în Republica Moldova, amabsadorilor statelor membre ale UE în Moldova o adresare prin care atenţionează cu privire la implicarea directă şi extrem de angajată a conducerii de vîrf a unui stat membru al UE în procesul electoral al Republicii Moldova, specificând că este vorba de Preşedintele României, Traian Băsescu.
Comuniştii menţionează că Băsescu, într-un interviu TV acordat recent, duminică, 17 octombrie 2010, a menţionat în mod public şi deschis că România la alegerile parlamentare anticipate susţine Alianţa pentru Integrare Europeană, reprezentată de partidele conduse de Ghimpu, Lupu, Filat şi Urechean, specificând că declaraţia a fost făcută, imediat după publicarea informaţiei pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al României cu privire la finanţarea de stat din partea României, pe durata mai multor ani.
PCRM consideră că asemenea acţiuni ale unui din preşedinţii statelor membre ale UE în plină campanie electorală din Republica Moldova, nu doar că discreditează statutul şi calitatea observatorilor europeni la aceste alegeri parlamentare, totodată punînd sub semnul întrebării însăşi sinceritatea disponibilităţii observatorilor europeni de a contribui la un proces electoral democratic, liber şi transparent în baza unor standarde obiective şi echidistante.
Comuniştii mai consideră că asemenea declaraţii pot fi infirmate doar prin condamnarea publică a acestor declaraţii ale Preşedintelui României, Dlui Traian Băsescu, de către reprezetanţii oficiali ai Uniunii Europene în Moldova, la fel ca şi ai Comisiei Europene.
Amintim că Băsescu a declarat "avansului Republicii Moldova către Uniunea Europeana depinde în mod crucial de menţinerea la putere a Alianţei pro-europene, după alegerile din luna noiembrie a acestui an."
Menţionăm că Dirk Schuebel, şeful delegatiei UE la Chişinău, a comentat acesta caz în felul următor: "Politicienii au propriile viziuni. Declarațiile lui Băsescu au la bază relațiile bune cu Republica Moldova și dorința de a vedea acastă relație continuată. Totdată, cred că nu e prea înțelept de a susține o forță politcă sau alta înaintea alegerilor. Cetățenii trebuie să hotărască independent pentru cine vor vota".
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲