Politolog de la Tiraspol care prevesteste reîntregirea României, dar si independenta Transnistriei
adăugat 10 ianuarie 2008, 12:26, la Politică
Agentia informatională rusească Regnum a realizat un interviu cu directorul Institutului istoriei, statului si dreptului, prof., doctorul în filosofie Ilya Galinschi referitor la evolutia si tendintele social- politice din 2007 si perspectivele contextului de emancipare politică a Transnistriei si relatia cu R. Moldova. Potrivit lui Galinschii ceea ce a inflentat perspectivele Transnistriei de dezvoltare ca entitate de sine stătătoare derivă din alegerile locale desfăsurate în R. Moldova. Fptul că partidul comunist din Moldova a oierdut aceste alegeri relevă o demonstratie a stării acestei tări în viitor, sustine politologul de la Tiraspol. \"Mai degrabă, peste un an si jumătate la alegerile parlamentare ordinare, la putere vor ajunge adeptii unificării cu România. Faptic adeptii puterii românesti de mult nu ascund faptul că procesul unificării celor două state trebuie să se producă având ca exemplu unificarea celor două Germanii. Iar faptul că primarul Chisinăului a devenit reflectia fortelor unioniste, care se pronuntă pentru unirea României cu Moldova, spune despre aceea că scenariul actiunilor în perpectivă este practic elaborat. Din istorie cunoastem că Basarabia a obtinut statalitate datorită Republicii autonome Moldovenesti, adică în prezent statul transnistrean. Faptul că Transnistria a fost băgată în componenta Basarabiei, iar Basarabia ca teritoriu, care era o provincie în componenta României, a fost unită la republica autonomă moldovenească. De aceea eu absolut împărtăsesc consideratiile istoricilor mari care sustin că edificare Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti a constituit la timpul său un experiment stalinist nefast. Reiesind din aceea că potrivit concluziilor pactul Molotov-Ribbentrop este un act criminal, România pretinde astăzi asupra teritoriului Moldovei\". În context, prof. Galinschi sustine că unirea nu convine elitelor politice actuale care pierd din privilegii, beneficii si imunităti. Totodată, acesta avansează ipoteza că Traian Băsescu si elita politică românească este sprijinită de SUA si UE, iar Bruxelles-ul este cel care a motivat bucurestiul să treacă Prutul. În altă ordine de idei, politologul spune că studiile sociologice relevă că 70% de cetăteni ai Moldovei nu sunt împotrivă să se unească statul lor cu România, dacă va urma ulterior intrarea în UE. \"Cred că, în principiu chestiunea este rezolvată, si mai degrabă sau mai târziu Moldova nu va avea o altă iesire, decât să se unească cu România\".
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲