Ponta: „Merg la Chișinău să semnăm proiectul pentru gazoduct și cel privind liniile electrice”
adăugat 17 iulie 2012, 07:51, la Politică • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
„Dacă cei de la PDL vor să mă huiduie la Chişinău, n-au decât. N-aş trimite pesedişti la Paris sau Bruxelles să îl huiduie pe Băsescu când ajunge acolo”. Declarația îi aparține premierului României, Victor Ponta, făcută luni în cadrul emisiunii „Realitatea la Raport”, de la postul de televiziune RealitateaTV.
„Eu mă duc la Chişinău ca să semnăm în sfârşit proiectul pentru gazoduct (Ungheni – Iaşi, n.r.) şi pentru linia electrică. Pentru Republica Moldova, ceea ce semnăm noi este o cerinţă de ani de zile, pentru că asta înseamnă că vor avea conexiune şi de energie electrică şi de gaz cu România”, a mai spus oficialul român.
UNIMEDIA reamintește că premierul român, Victor Ponta, efectuează astăzi, 17 iulie, o vizită oficială la Chișinău.
Amintim că Victor Ponta a fost numit în funcția de prim-ministru, după ce Parlamentul României a demis Guvernul Ungureanu. La 7 mai curent, peşedintele Traian Băsescu l-a desemnat oficial, premier pe liderul PSD, Victor Ponta.
Victor Ponta și Crin Antonescu sunt liderii USL (Uniunea Social-Liberală). Aceștia conduc acum coaliția aflată la putere în România. Cei doi au inițiat procedura de suspendare a lui Traian Băsescu.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
Doar MINŢILE SPĂLATE de TELEVIZIUNILE RUSEŞTI în limba română şi TRĂDĂTORII KAGHEBIŞTI merg la vot!
Să le arătăm puciştilor din psd-pnl-kgb(usl) că REFUZĂM să legitimăm prin vot lovitura de stat dată de RUSIA prin PSD-PNL-KGB!
Decembrie 1989=LOVITURĂ DE STAT,
13-15 Iunie 1990=LOVITURĂ DE STAT,
1991=LOVITURĂ DE STAT,
1999=LOVITURĂ DE STAT,
2007=LOVITURĂ DE STAT
2012=LOVITURĂ DE STAT
AJUNGE RUSIA!