Posibilii miniştri ai guvernului Filat
adăugat 15 septembrie 2009, 23:49, la Ştiri de Top
Deşi au promis să fie transparenţi în negocieri, liderii celor patru partide care formează Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) se eschivează când este vorba să dea nume concrete de viitori miniştri. Toate declaraţiile lor se rezumă la general: că în viitorul guvern vor fi 16 ministere şi opt agenţii guvernamentale; că va fi lichidat Ministerul Administraţiei Publice Locale şi va fi creat Ministerul Tineretului (încă nu s-a decis dacă va fi cu sau fără Sport şi Turism); că fiecărui partid îi vor reveni câte patru portofolii de ministru, dar că „algoritmul de partajare va avea drept reper unitatea Alianţei”.Asta în timp ce aceiaşi preşedinţi de partide spun că joi Vlad Filat ar putea fi nominalizat pentru funcţia de prim-ministru. În lipsa informaţiilor din prima sursă, miza presupunerilor i-a şi înscăunat deja pe unii miniştri. Problema miniştrilor o discută până şi ţăranii din cel mai îndepărtat sat din Moldova. Potrivit unor informaţii din interiorul AIE, fiecare partid va alege câte un minister în ordinea mandatelor obţinute, după care extragerea ministerelor va continua până la epuizarea lor. Totodată, s-a decis că partenerii vor face cedări dacă cineva are pentru un minister o candidatură mai bună.
Componenţa nominală prealabilă a guvernului Filat
Vlad Filat, prim-ministru
Ministere-cheie
1. Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene - Iurie Leancă, PLDM
2. Ministrul Economiei şi Comerţului - Valeriu Lazăr, PD
3. Ministrul Finanţelor - Veaceslav Negruţă, PLDM
4. Ministrul Justiţiei - Alexandru Tănase, PLDM
5. Ministrul Afacerilor Interne - Victor Catană, ministru de Interne între anii 1998-2000
6. Ministrul Educaţiei - Ana Guţu, PL
……………………………………..
7. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare - Valeriu Cosarciuc, AMN
8. Ministrul Sănătăţii - Vladimir Hotineanu, PLDM
9. Ministrul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului - Valentina Buliga, PD
…………………………….
10. Ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului - ?
11. Ministrul Ecologiei şi Resurselor Naturale - ?
12. Ministrul Culturii - ?
13. Ministrul Apărării - ?
14. Ministrul Dezvoltării Informaţionale - ?
15. Ministrul Reintegrării - ?
16. Ministrul Tineretului - ?
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲