Presa internaţională a relatat neutru scandalul sexual în care e implicat un consul român
adăugat 14 iulie 2009, 08:49, la Politică
Presa internaţională a relatat pe un ton neutru scandalul sexual în care este implicat consulul României la Chişinău, Ion Nuică. Totul a pornit de la o înregistrare video, realizată cu camera ascunsă şi trimisă unui cotidian de la Bucureşti, în care apare diplomatul român întreţinând relaţii sexuale cu o tânără, presupusă angajată a Consulatului României la Chişinău.Figura lui Nuică nu poate fi văzută în înregistrarea video, remarcă Mosnews. Potrivit publicaţiei moscovite de limbă engleză care citează mass-media de la Bucureşti, se pare că acest film a fost realizat de camere ascunse plasate de serviciile de informaţii de la Chişinău care urmăresc compromiterea consulului român.
Acest episod vine pe fondul tensiunilor diplomatice dintre Moscova şi Chişinău, iar firele duc, după toate probabilităţile, până la preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, relatează jurnaliştii. Un ton rezervat a adoptat şi agenţia United Press International, care s-a rezumat la a prelua informaţiile apărute în presa română.
Publicaţiile din Republica Moldova nu au acordat nici ele spaţii largi acestui eveniment. "Consulul român la Chişinău a demisionat după ce a fost filmat facând sex cu o angajată moldoveancă", scrie "Ştirea zilei", care a evitat comentariile.
a intretinut relatii sexuale cu un barbat?cu un preot?cu o minora?zoofilie?
ce dracu?
a avut domnu o partida de sex,e liber sa faca asta,ca si noi toti,
comunistii s-au bagat cu filmatu peste tot!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲