Radio Deutsche Welle: Moscova se declara optimista, dar prudenta fata de dialogul Voronin-Smirnov
adăugat 09 aprilie 2008, 08:21, la Ştiri de Top
Ministerul rus de Externe a anuntat aseara ca "va urmari cu optimism prudent" viitoarea intrevedere Voronin-Smirnov asupra careia cei doi au convenit ieri, in timpul unei convorbiri telefonice. In acelasi timp analistii politici de la Chisinau il sfatuiesc pe presedintele moldovean sa fie extrem de precaut atunci cand va face cedari, pentru ca risca sa destabilizeze situatia in toata Republica Moldova. Ambasadorul cu misiuni speciale al Ministerului rus de Externe Valeri Nesteruskin a declarat ca Rusia spera ca viitoarea intrevedere a presedintelui Voronin cu seful gruparii separatiste de la Tiraspol, Igor Smirnov, "va contribui la scoaterea din impas a negocierilor cu privire la reglementarea transnistreana". Analistii politici de la Chisinau de asemenea sustin ca intrevederea celor doi poate avea un singur rezultat - deblocarea negocierilor. Intre timp a devenit cunoscut faptul ca discutia telefonica de ieri dintre Voronin si Smirnov a avut loc la initiativa presedintelui moldovean, iar liderul transnistrean a acceptat-o chiar daca anterior a declarat ca ultimele initiative ale lui Vladimir Voronin l-au facut sa rada in hohote. De ce a acceptat? - se da cu parerea directorul Institutului de Politici Publice de la Chisinau, Arcadie Barbarosie: "In ce masura Tiraspolul este un actor independent si in ce masura decizia lui Smirnov de-a accepta aceasta intalnire este independenta? Eu presupun ca nu este tocmai asa... Sa ne amintim ca in ultimii doi ani, Chisinaul a purtat negocieri serioase, in regim de naveta, cu administratia de la Kremlin. Smirnov este un actor independent doar in lucrari criminale marunte, dar in ceea ce priveste strategia - nu. Propunerile pe care le-a elaborat Chisinaul si le-a propus Moscovei probabil ca au satisfacut interesele Rusiei". Haideti sa vedem acum ce anume propune presedintele Voronin. El a afirmat intr-o conferinta de presa la mijlocul lunii trecute ca Republica Moldova nu va fi federalizata si a dat asigurari ca solutionarea diferendului transnistrean se va baza pe Legea votata unanim in 2005, de Parlamentul de la Chisinau, cu privire la principiile de baza ale statutului Transnistriei. Voronin a spus ca Republica Moldova va ramane un stat unitar, cu doua autonomii - Gagauzia si Transnistria, ultima pastrandu-si steagul, stema si limbile oficiale - "moldoveneasca", rusa si ucraineana. Referitor la procesul de privatizare din Transnistria, Voronin a declarat ca noii proprietari ai intreprinderilor din regiunea transnistreana nu vor avea nici un fel de probleme chiar daca acestea au fost procurate conform "legislatiei" Transnistriei. Intr-un recent interviu acordat ziarului moscovit "Kommersant", Igor Smirnov a declarat ca s-a distrat copios pe seama initiativelor presedintelui moldovean. El a declarat ca "Transnistria si Republica Moldova nu pot forma un stat comun" si l-a acuzat pe Voronin ca lanseaza idei nerealiste. Se pare, insa, ca Voronin si-a coordonat in prealabil initiativele cu Moscova, fapt care, potrivit analistului politic Arcadie Barbarosie, reiese si din recenta decizie a Dumei ruse adoptata in replica la proclamarea independentei Kosovo - decizie care nu face nici o referire la Transnistria: ARCADIE BARBAROSIE: "Haideti sa ne amintim de decizia recenta a Dumei ruse... Se pare ca Rusia nu prea are ce face cu independenta Transnistriei. Rusiei nu-i trebuie o Transnistrie independenta". Desi, in general, saluta ideea intalnirii Voronin-Smirnov, exponentii societatii civile din Republica Moldova il atentioneaza pe presedintele moldovean asupra cedarilor pe care ar urma sa le faca - cedari care, daca vor depasi limitele Constitutiei Republicii Moldova, risca sa conduca la destabilizari de necontrolat in intreaga Republica Moldova.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲