Rezervele de gaze în Moldova sunt suficiente pentru câteva zile
adăugat 07 ianuarie 2009, 15:01, la Politică
Moldova va trece la regimul de economie a gazelor naturale, deoarece rezervele de gaze rămase în gazoductele de pe teritoriul Moldovei sunt suficiente pentru a acoperi consumul de gaze pentru câteva zile, a anunţat marţi, prim-vicepremierul, ministrul Economiei şi Comerţului Igor Dodon.Comisia pentru situaţii excepţionale a examinat marţi situaţia privind asigurarea cu gaze naturale şi energie electrică a Republicii Moldova, creată în legătură cu sistarea, de către Ucraina a livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova şi ţările balcanice.
Astfel, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie 2008 au fost sistate livrările de gaze prin staţiile de pompare din Orlovca şi Grebeniki, în conducte rămînînd stocuri suficiente pentru asigurarea sudului şi centrului republicii pentru câteva zile. precum a comunicat prim-vicepremierul Igor Dodon, în porţiunea Grebeniki- Căuşeni la moment sunt stocate circa 10 mil. metri cubi de gaze, cantitate suficientî pentru asigurarea cu gaze timp de două zile a regiunilor Anenii Noi, Căuşeni, Chişinău, CERS Moldovenească. Pe porţiunea Căuşeni-Orlovka la moment sunt stocate cicra 16 mil. metri cubi de gaze sau o rezervă de până la opt zile pentru raioanele de Sud-Vest ale Moldovei. Totodată, Dodon a menţionat că în cazul în care Ucraina va sista livrarea de gaze prin gazoductul Ananiev-Cernăuţi-Pogoroceni amplasat în partea de nord a Moldovei, ceea ce va conduce la sistarea aprovizionării cu gaze a oraşului Mghilev-Podolski, atunci rezervas de gaze în această regiune este de până la două zile.
În condiţiile create Guvernul de la Chişinău a dispus trecerea la regimul de economisire a consumului de gaze, în special acesta se referă la consumatorii mari de gaze - CET-1, CET-2, CET-Nord, precum şi fabricile de sticlă, de conserve etc.
Prim-viceprim-ministrul Igor Dodon, ministru al Economiei şi Comerţului, a informat că, în prezent, întreg teritoriul Republicii Moldova este alimentat cu energie electrică produsă de centralele termoelectrice CET-1 şi CET-2 din Chişinău, CET-Nord din Bălţi, centralele hidroelectrice de la Dubăsari şi Costeşti, precum şi energia electrică livrată de centrala de la Cuciurgan şi cea importată din Ucraina. Potrivit lui Igor Dodon, nu există deficit de energie electrică.
În cadrul şedinţei Comisia pentru situaţii excepţionale a decis deblocarea a 21 mii tone de păcură din rezerva de stat pentru alimentarea CET-1 şi CET-2 şi economisirea gazelor naturale. Astfel, în cazul sistării totale a livrărilor de gaze prin teritoriul Ucrainei, cele două centrale termice vor putea asigura cu agent termic municipiul Chişinău pentru o perioadă de două săptămâni.
În acelaşi timp, au fost elaborate grafice de economisire a gazelor naturale pentru consumatorii industriali de gaze naturale, care au fost avertizaţi de către Moldova-gaz asupra limitării livrărilor incepînd cu ziua de 7 ianuarie.
Premierul Zinaida Greceanîi a informat cei prezenţi că a expediat două telegrame pe numele omologilor săi din Ucraina şi Federaţia Rusă, Iulia Timoşenco şi, respective, Vladimir Putin. Premierul le-a solicitat acestora reluarea livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova întrucît aceasta îşi respectă angajamentele contractuale pe termen lung cu concernul rus Gazprom, iar neînţelegerile acestuia cu Ucraina nu trebuie să afecteze consumatorii moldoveni.
Totodată, Prim-ministrul a declarat că situaţia este sub control, iar Guvernul intreprinde toate măsurile necesare pentru funcţionarea stabilă a instituţiilor sociale, medicale, a agenţilor economici şi aprovizionarea acestora şi a gospodăriilor casnice cu gaze naturale şi energie electrică.
Premierul a făcut apel către consumatorii casnici şi corpotativi să facă economie de resurse energetice.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲