Şedință comună a Guvernelor României și R. Moldova amânată din nou
adăugat 14 decembrie 2011, 08:22, la Politică • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Deși au promis că vor organiza în noiembrie o ședință comună a Guvernelor României și R. Moldova, premierii Emil Boc și Vlad Filat și-au călcat pe cuvânt. Ședința nu va fi organizată anul acesta.
Potrivit purtătorului de cuvânt al prim-ministrului moldovean, Igor Volnițchi, ședința programată pentru noiembrie a fost amânată din cauză programului încărcat al celor doi premieri.
”Oricum, înțelegerea rămâne în vigoare și ședința va fi organizată anul viitor”, a declarat Volnițchi pentru union.md.
Amintim că ședința comună a Guvernelor României și R. Moldova a mai fost amânat anterior. Inițial se convenise ca aceasta să se desfășoare în iunie.
Decizia de a organiza o astfel de ședință a fost luată încă în noiembrie 2010. În cadrul acestei ședințe urmează a fi evaluate proiectelor moldo-române aflate în derulare şi demarcate proiecte noi.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲