Serbia inventeaza poporul "vlah"
adăugat 02 octombrie 2008, 06:49, la Ştiri de Top
In ciuda prieteniei afisate de presedintele Tadici fata de Basescu, Belgradul nu vrea sa recunoasca existenta romanilor in Valea TimoculuiPlenul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a luat ieri in dezbatere raportul privind respectarea drepturilor minoritatii romanesti in Serbia. Aceasta dezbatere a fost blocata deja de doua ori - in sesiunile din lunile aprilie si iunie - de catre deputatii sarbi. La inchiderea editiei, deputatul Gyorgy Frunda, singurul reprezentant al Romaniei in Comisia pentru Drepturile Minoritatilor din APCE, ne-a declarat ca amendamentele sarbe au fost respinse.
Delegatia Belgradului ar fi dorit sa amane aceasta dezbatere pentru ianuarie 2009 - la aproape un an de la publicarea raportului alcatuit de deputatul german Jurgen Herrmann cu privire la drepturile romanilor din Voivodina si Valea Timocului, informeaza Romanian Global News. Neputand amana dezbaterea din plenul APCE, deputatii sarbi au depus mai multe amendamente prin care au incercat sa ii transforme pe romanii din Valea Timocului in "vlahi".
"Romanii si vlahii"
Initiatorul monitorizarii drepturilor romanilor din Valea Timocului, deputatul basarabean Vlad Cubreacov, a declarat pentru Romanian Global News ca delegatia sarba la APCE a difuzat un memoriu in care regreta "identificarea minoritatii romane cu minoritatea vlaha".
Disputa "romani versus vlahi" - aparuta dupa Primul Razboi Mondial in conditiile in care Belgradul a incercat sa-i transforme pe romanii din Valea Timocului intr-un popor nou - s-a transformat in prezent dintr-o dezbatere istorico-lingvistica in argumentatie politica la nivel international. Deputatul german Jurgen Hermann a alcatuit pentru APCE, la inceputul acestui an, un raport in care a folosit expresia "vlahi/romani" cu referire la romanii care locuiesc in Serbia de nord-vest. Seful delegatiei sarbe la APCE, Milos Aligrudici, a depus o serie de amendamente la Raportul Herrmann prin care a cerut modificarea sintagmei "vlahi/romani" in "vlahi si romani". Trebuie mentionat faptul ca Milos Aligrudici face parte din Partidul Democrat din Serbia- acelasi partid din care face parte presedintele sarb Boris Tadici. Traian Basescu si Boris Tadici au avut trei intalniri in ultimul an - de fiecare data cei doi sefi de stat facand declaratii publice in care au subliniat bunele relatii dintre Romania si Serbia.
Milos Aligrudici a cerut ca paragraful in care se cere Serbiei sa respecte drepturile romanilor din Valea Timocului de a folosi limba materna in administratia locala, mass-media si scoala sa fie modificat astfel incat aceste drepturi sa fie acordate "minoritatilor romane si vlahe".
Fara biserica romaneasca
Raportul Herrmann a cerut ca Biserica Ortodoxa Sarba sa permita functionarea bisericii cu slujba religioasa in limba romana - iar deputatul Milos Aligrudici a cerut eliminarea acestui paragraf din Raportul Herrmann.
Mai mult, cu o zi inainte de discutarea in cadrul APCE a Raportului Herrmann, Biserica Ortodoxa Sarba a continuat sa-l hartuiasca pe preotul Boian Alexandrovici, transmite Romanian Global News. Episcopia Sarba din Timoc l-a somat pe Boian Alexandrovic sa se prezinte in data de 6 octombrie in fata Tribunalului Bisericesc de la Zaicear, pentru vina de a sluji in limba romana si pentru ca a construit o biserica care tine de Biserica Ortodoxa Romana.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲