Social-Democratii il acuza pe primarul Chirtoaca de politizarea problemelor capitalei
adăugat 21 ianuarie 2008, 22:37, la Politică
Preşedintele fracţiunii social-democrate din Consiliul municipal Chişinău, Eduard Muşuc, îl acuză pe primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă şi pe întreaga conducere a Partidului Liberal (PL), de faptul că profită de problemele capitalei pentru a acumula dividende politice, informează AP FLUX. În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută astăzi la Chişinău, Eduard Muşuc a afirmat că regretă faptul că reprezentanţii PL din Primăria şi Consiliul municipal Chişinău, profită de situaţia privind bradul de Crăciun pentru a-şi atrage simpatiile electoratului. Muşuc a precizat, în acest sens că, că bradul instalat de Primăria capitalei este al municipiului Chişinău şi nu al Partidului Liberal. "Eu nu înţeleg până acum ce căuta organizaţia de tineret a PL la instalarea bradului de Crăciun şi de ce s-a încercat să se creeze impresia că această problemă este a PL şi nu a întregii administraţii a capitalei", a spus liderul fracţiunii municipale a PSDM. Eduard Muşuc a mai subliniat că, şi în cazul înfrăţirii municipiului Chişinău şi municipiul Iaşi, România, care se va produce pe data de 24 ianuarie curent, PL urmăreşte atragerea de capital politic şi evită să accepte realitatea că succesul în acest sens aparţine nu partidului condus de Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, ci şi altor fracţiuni politice din CMC. "Eu am aflat din presă despre acest lucru şi nu consider că asta este normal, în contextul în care formăm, alături de reprezentanţii Partidului Liberal, coaliţia de guvernare în municipiu. Se înfrăţeşte populaţia Chişinăului cu cea a Iaşiului şi nu membrii PL cu cetăţenii din Iaşi. Consider că politizarea lucrurilor la nivel de municipiul Chişinău din partea conducerii Primăriei, a primarului general şi a preşedintelui Consiliului municipal este un lucru negativ şi incorect. Noi trebuie, în acest an, să lucrăm împreună pentru a îndeplini promisiunile date alegărilor, ca să arătăm că suntem capabili să rezolvăm problemele sociale şi economice. Doar soluţionarea acestor probleme va servi drept argument în cadrul alegerilor din 2009", a spus Eduard Muşuc. Secretarul general al PSDM a mai menţionat că se creează impresia că reprezentanţii PL caută motive pentru a tensiona relaţiile dintre municipalitate şi autorităţile centrale. "Da, puterea centrală are o atitudine ostilă faţă de administraţia municipală, inclusiv atunci când este vorba de distribuirea banilor, nu numai în Chişinău ci şi în toate administraţiile necomuniste. Noi însă ne-am asumat răspunderea de a reprezenta poziţia cetăţenilor, care vor ca problemele lor să fie soluţionate", a mai spus Eduard Muşuc, citat de AP FLUX.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲