Tăriceanu l-a demis pe Adomniţei. Anton Anton, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei
adăugat 07 octombrie 2008, 15:16, la Politică
Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a demis astăzi pe ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, şi i-a propus lui Anton Anton, preşedintele Autorităţii de Cercetare, să preia portofoliul. Scrisoarea de revocare din funcţie a lui Adomniţei a fost terimisă la Cotroceni. De asemenea, premierul a trimis şi scrisoarea de propunere a lui Anton.Premierul a semnat, în această dimineaţă, decizia de eliberare din funcţie pe care a trimis-o la Cotroceni. Călin Popescu Tăriceanu îl propune la şefia Ministerului Educaţiei pe Anton Anton, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare şi Ştiinţă.
Cristian Adomniţei a fost demis din funcţia de ministru al Educaţiei pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţia de a monitoriza dezbaterile din comisiile parlamentare, pentru a evita "derapaje" precum adoptarea Legii prin care au fost majorate salariile profesorilor cu 50%, a declarat astăzi Tăriceanu.
"O astfel de Lege, odată adoptată, creează aşteptări. Este vina sa într-o măsură apreciabilă, nu exclusivă, iar pentru astfel de greşeli este nevoie de anumite responsabilităţi stabilite foarte clar", a declarat premierul Tăriceanu.
El a respins ipoteza lansată de ziarişti, potrivit căreia Adomniţei a fost demis pentru că a folosit un elicopter al Ministerului de Interne pentru a ajunge la propria nuntă. Premierul a precizat că i se pare inacceptabil gestul ministrului, deşi a înţeles argumentele pe care acesta le-a adus, dar a adăugat că presa şi opinia publică nu sunt dispuse să le accepte.
"O serie de lucruri acumulate în ultima vreme m-au făcut să iau această decizie", a declarat Tăriceanu.
Într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, Anton Anton a confirmat că premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a propus să preia conducerea Ministerului Educaţiei.
"Eu am aflat de circa două ore de această propunere şi am acceptat pentru că nu mă consider un om politic din prima linie. Sunt membru PNL, dar nu mă consider un om politic", a declarat Anton Anton.
"În nici două luni, cât au mai rămas până la alegeri, nu poţi face decât lucruri corecte", a afirmat Anton Anton.
Întrebat care vor fi primele măsuri pe care le va lua după ce va fi numit oficial în funcţia de Ministru al Educaţiei, liberalul Anton Anton a declarat că se va orienta spre modul în care s-au făcut investiţiile.
"Cel mai urgent mi se pare să urmăresc cum s-au cheltuit banii din invesţiile din educaţie, pentru că asta e componenta cea mai importantă de lămurit în momentul de faţă. Cât despre salariile profesorilor, nu vreau să fac nici un comentariu momentan", a spus Anton Anton.
Anton Anton s-a născut la Timişoara şi are 58 de ani. Este inginer, vorbeşte patru limbi străine şi are patru brevete de invenţie. Membru al Partidului Naţional Liberal din 1996, Anton Anton a fost numit în 2005 secretar de stat pentru activitatea de cercetare în Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi ulterior preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică.
Anton este profesor la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi specialist în inginerie urbană şi hidraulică. Potrivit declaraţiei de avere, Anton Anton are un teren şi o casă în Voluntari, un apartament în Bucureşti şi două maşini. Are un cont în bancă de şase mii de euro şi a câştigat anul trecut din salariu 137.000 de lei.
La sfârşitul săptămânii trecute, Tăriceanu a spus că ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a făcut o greşeală când a votat pentru majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%, şi că ar fi trebuit să fie consecvent cu discursul susţinut înainte de vot de la tribuna Parlamentului, când a explicat că majorarea nu este sustenabilă.
Sa nu stii sa vorbesti corect romaneste in asa functie, asta-i culmea! nu mai zic de alte gafe ale lui, si avea si o mutra de copil de bani gata... Bine ca a plecat! PNL-ul vostru numai de asa ministri are parte, care sa-i faca de ras, ma refer si la Chiuariu, Cioroianu, Remes, etc. Apropos, Cioroianu in ruseste se traduce Voronin... Sa mai zica cineva ca nu suntem un neam si ca Voronin nu e roman, numai ca nu recunoaste, porcul...
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲