Tiraspolul isi infiinteaza serviciu de spionaj
adăugat 13 februarie 2008, 14:51, la Ştiri de Top
Tiraspolul este pe cale de a-si crea un serviciu de informatii externe, un proiect de lege in acest sens fiind in discutie in sovietul suprem al Transnistriei, asa-zisul legislativ din regiunea separatista, informeaza Rompres. Autorul proiectului de lege privind crearea serviciului transnistrean de informatii externe este actualul sef al sovietului suprem de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk. Potrivit acestuia, in proiectul de lege, adoptat marti in prima lectura, serviciul de informatii externe al Transnistriei va avea prerogative extinse, inclusiv pregatirea de agenti de informatii, care vor putea utiliza cele mai moderne tehnologii de spionaj in operatiunile secrete organizate in strainatate. Presa rusa scria nu de mult ca Moscova ia in calcul o eventuala inlocuire a sefului regimului transnistrean Igor Smirnov cu un lider mai tanar si mai moderat in persoana lui Evgheni Sevciuk, in incercarea de a aduce Chisinaul si Tiraspolul la masa negocierilor. Analistii politici de la Chisinau apreciau ca o asemenea schimbare ar fi o miscare reusita pentru Moscova, dar in nici un caz avantajoasa pentru Republica Moldova in negocierile privind solutionarea diferendului din stanga Nistrului. Evgheni Sevciuk afirma recent ca o reluare a discutiilor cu Chisinaul este posibila numai in conditiile unui dialog de la egal la egal si declara ca Tiraspolul este interesat in consolidarea relatiilor cu Rusia, asa cum s-au exprimat transnistrenii la referendumul din 2006, cand s-au pronuntat pentru independenta regiunii si alipirea ei la Rusia, subliniind ca drepturile omului trebuie sa fie respectate nu numai in Kosovo, dar si in Transnistria.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲