„Rusia şi Ucraina ar putea să legitimeze pe plan internaţional regimul secesionist de la Tiraspol în urma unei tensionări artificiale a situaţiei politice în jurul Republicii Moldova”, scrie Petru Bogatu in “Jurnal de Chişinău” şi adaugă. „Atâta doar că Moscova se va vedea silită să împartă tutela asupra Transnistriei cu Kievului, obţinând în schimb legalizarea prezenţei sale militare în zonă”. Vi se pare neverosimil acest scenariu?

NU. Punct şi de la capăt.

Pentru Rusia, în actualele condiţii geopolitice prezenţa militară în Transnistria este mai mult decât esenţială. E vitală. Dilema e - cât se mai poate menţine în această regiune în actualele condiţii? Ucraina a fost foarte aproape de NATO. Chiar dacă acum e din nou amicul Moscovei această situaţie poate deveni diametral opusă peste 4 ani. În mod logic administraţia rusă caută soluţii. Parada din 9 mai a demonstrat lumii că Rusia pretinde la statutul pierdut de supra-putere mondială, dar mai demonstrează că Rusia se teme în continuare pentru securitatea ei. Evenimentele din jurul hotarelor Rusiei scot în evidenţă un dinamism al Kremlinului fără precedent de la destrămarea URSS încoace. Prin ce se explică acest dinamism? Răspunsul îl găsim într-o analiza a Agenţiei STRATFOR. „Revenirea Rusiei se datorează vulnerabilităţii sale extreme din punct de vedere geografic. Rusiei ii lipsesc graniţele geografice definibile cu celelalte puteri regionale. Inima Rusiei este reprezentata de fâşia de pământ de la Moscova pana la câmpiile din regiunea Volga. Nu are râuri, oceane sau munţi care sa-i delimiteze graniţele.” Pentru a supravieţui Rusia s-a extins continuu până a atins limitele unor hotare naturale. Expansiunea s-a produs spre patru direcţii strategice. Spre est după Munţii Urali.

Spre sud-est, spre Siberia si Asia Centrala. Munţii Tien Shan reprezintă singura bariera geografica intre centrul Rusiei si Asia. Spre sud în Caucaz, care creează o bariera geografica între Rusia şi puterile regionale Turcia si Iran. Spre sud-vest către Carpaţi, de-a lungul Câmpiei europene nordice, care în mod tradiţional include Ucraina, Moldova şi parţi din România. Rămânind în zona noastră va trebui să constatăm că Rusia a pierdut în mare parte Munţii Carpaţi, dar îşi poarte păstra un bastion puternic la 1 mie km de hotarele sale. Obişnuim să credem că Rusia a planificat minuţios ancorarea sa în regiunea est a Republicii Moldova. În mare parte corect, dar, uităm să amintim că chiar noi am cerut Rusiei acest lucru prin declaraţia noastră de independenţă, prin care îi cerem să-şi retragă Armata 14 din Republica Moldova. Să ne amintim că prin acordul de dezintegrare a URSS, fostele componente ale statului sovietic au primit drept de proprietate asupra tuturor activelor fostului  colos, inclusiv cele militare. Pe lângă o greşeală strategică, am admis şi pierderi colosale, care, am insistat să revină Rusiei. În lipsa acestei cereri nu am fi admis concentrarea tehnicii militare in regiunea de est, iar raportul de forţe în timpul conflictului ar fi fost cu totul altul. Să ne amintim doar de cele doua brigăzi de tancuri de la Bălţi şi Cahul, sau de cea de maşini blindate din str. Vasile Lupu. Implicaţia generalului Lebed în conflictul de pe Nistru s-ar fi făcut în condiţii de lup singuratic, şi pe propria răspundere. Cererea noastră faţă de Rusia  de aşi însuşi această armată a implicat de facto Rusia în conflict şi i-a legitimat prezenţa militară în zonă. Şi a rămas aici. E greu de crezut că va mai pleca vreodată.

Răspunsul la întrebarea de ce nu va pleca Rusia din Trasnistria îl găsim pe hartă. Enclava de la Kaliningrad şi o alta în Trasnistria permite Rusiei să ţină departe NATO şi UE de hotarele sale, după ce a admis intrarea lor in ţările Baltice. Să analizăm în mod special avantajele care le oferă Rusiei o enclavă în Transnistria. Primordial e menţinerea Ucrainei în sfera sa de influenţă, şi pe care o încercuieşte militar. Dorinţa Ucrainei de a se alătura unui bloc militar, devine practic imposibilă fără acceptul Rusiei. Calculele Rusiei în cazul Ucrainei sunt foarte bine definite, şi se conturează excelent în ultima perioadă.  Pe lângă reancorarea Ucrainei şi readucerea sa în sfera de influenţă a Rusiei, Kremlinul urmăreşte şi discreditarea Kievului pe plan internaţional. Implicarea sa de partea Rusiei in conflictul trasnistrean şi bănuiala că Ucraina ar pretinde la teritoriile altor ţări (dacă e sa-l credem pe deputatul ucrainean Oleh Bilorus, membru al Blocului Iulia Timosenko), şi eventual  semnarea unui pact secret in acest sens ar transforma Ucraina într-un stat agresor şi un jucător regional periculos. Plus Ucraina  este o ţară care a profitat din plin de politica de expansiune a URSS, deţinând acum foste teritorii din componenţa Poloniei, României şi Rusiei.

Pretenţiile sale teritoriale la adresa Republicii Moldova ar putea genera altele la adresa sa din partea statelor amintite, şi ar permite Rusiei întro anumită conjunctură să ceară restituirea Crimeii. Jocul e cu perspectivă, iar Ucraina se află într-o situaţie extrem de delicată. Nu înzadar administraţia de la Kiev face eforturi să convingă opinia publică internaţională de inexistenaţa acestui scenariu.

Rusia ar avea nevoie însă să-şi legitimeze prezenţa în Transnistria. Cea mai bună soluţie pentru acest lucru este destrămarea Republicii Moldova. Cum în condiţii obişnuite acest lucru este imposibil, cea mai bună motivaţie ar fi unirea Republicii Moldova cu România. Deşi  pare incredibil cel mai interesat de acest scenariu este Rusia, şi provoacă acest lucru prin diferite metode. Mai mut chiar Rusia de împinge aproape forţat în România Proiectul şi la făcut public acum câţiva ani prin gura lui Stanislav Belkovsky, care propunea anume această soluţie pentru conflictul trasnistrean.

Adevărat sau nu acest scenariu, putem constata, totuşi, o activizare fără precedent a factorului extern în raport cu Republica Moldova. Acţiunile Rusiei şi Ucrainei au fost imediat taxate de Uniunea Europeană. Se creează impresia unei lupte adevărate, şi cu garda jos. Consiliul Europei şi Comisia de la Veneţia a anunţat în mod total surprinzător că deja ar accepta un referendum constituţional în Moldova. De ce? Pentru că ar amâna dizolvarea actualului Parlament şi ar permite democraţilor proeuropeni să beneficieze de rodul actualelor reforme. Organizarea unui referendum constituţional ar amâna cu cel puţin cu un an alegerile parlamentare anticipate. Anul 2011 ar presupune injecţii financiare importate din partea UE şi nu doar, iar efectele reformelor vor fi vizibile şi chiar palpabile pentru mulţi moldoveni. Succesul AIE ar duce la erodare comuniştilor şi va transforma PRCM într-un partid de duzină. Forţa naşte forţă. UE a răspuns Rusiei şi Ucrainei cu aceeaşi intensitate.
 
Acum depinde de noi ce alegem şi de partea cui suntem.