Urechean: „Se merge spre formatul PD+PCRM+PLDM”
adăugat 09 decembrie 2010, 10:56, la Politică • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
„Cel mai interesant va fi, dacă va apărea formatul PD+PCRM+PLDM pentru salvare. Eu cred că spre asta se merge”, a declarat liderul partidului Alianța Moldova Noastră (AMN), Serafim Urechean, în cadrul emisiunii „Fabrika”, de la Publika TV.
Potrivit lui Serafim Urechean, formațiunea căruia nu accede în Parlament, s-ar putea ca până la urmă, pentru binele țării și pentru salvarea guvernului, să se meargă pe formula coaliției PD+PCRM+PLDM.
La rândul său, prim-vicepreședintele PLDM, Alexandru Tănase, a remarcat că o astfel de formulă este exclusă. „Este absolut exclusă formula unor jocuri neoneste. Pe lângă multe speculații și subpoziții, azi a avut loc un fapt – s-au întâlnit trei partide. Noi tot putem discuta cu PCRM, dar la acea mână întinsă am spus nu. Pentru că revenirea sub orice formă a comuniștilor la guvernare nu este în beneficiul țării, nu este ceea ceea ce a vrut cetățeanul”, a spus Tănase.
De asemenea, președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a subliniat că orice partid este suveran să ia decizii și să negocieze. „Nu avem niciun fel de înțelegere cu niciun partid. Suntem liberi să discutăm. Căutăm cea mai bună soluție pentru Republica Moldovași suntem sinceri când spunem acest lucru”, a menționat Diacov.
Referinduse la discuția funcțiilor, Alexandru Tănase a remarcat: „Presa a acrediat o idee greșită în societate că partidele se bat pentru funcții, uitând de cetățeni, pe când funcțiile nu contează. Unp artid s ebate pentru funcții pentru a satisface interesele cetățenilor”. Iar Dumitru Diacov a confirmatcă formațiunea sa politică îl va propune la funcția de șef al statului pe Marian Lupu.
Astăzi, cele trei partide din fosta Alianță pentru Integrare Europeană au avut o întrevedere, iar negocierile pentru formarea unei coaliții de centru-dreapta vor continua vineri.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲