Usatîi S-A SUCIT din nou. Decizia privind SUSȚINEREA unui candidat la prezidențiale în turul II a fost luată DEMULT
adăugat 03 noiembrie 2016, 16:34, la Politică • Articol publicat de Octavian Balan
Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, care a convocat astăzi la Moscova conducerea partidului pe care îl conduce, a anunțat că în turul II al alegerilor prezidențiale îl va susține pe socialistul Igor Dodon.
Chiar dacă acum câteva zile spunea că decizia va fi luată după consultările cu activul partidului, Usatîi a declarat că decizia privind susținerea lui Dodon a fost luată demult.
„Mult înainte de aceste alegeri noi am convenit cu Igor Dodon că ne vom sprijini reciproc, în cazul în care unul dintre candidații partidelor noastre vor accede în turul II. Dodon a promis că va dizolva Parlamentul, va organiza alegeri parlamentare anticipate, iar Plahotniuc va pleca din țară. Eu mă țin de cuvânt, iar acum Dodon trebuie să-și respecte promisiunile. Viața va arata cine și al cui este”, a menționat Usatîi.
Citește și: Planurile lui Usatîi în privința SUSȚINERII lui Dodon în turul II S-AU SCHIMBAT? „Ei au o psihologie de RAIDER, vor doar pe GHEBUL nostru”
Acesta a explicat şi de ce nu o poate susține pe Maia Sandu. „Ea este candidatul SUA, iar eu nu o pot susține. O susțin doar în lupta cu Plahotniuc, doar aici interesele noastre coincid”, a conchis acesta.
De menționat că, anterior, Usatîi s-a certat rău cu Dodon, pe care l-a acuzat că ar fi omul lui Vlad Plahotniuc. Prim-vicepreședintele PD este învinuit de Usatîi că ar conduce un sindicat al killer-ilor și că anume el stă în spatele mandatului de arest emis de autoritățile R. Moldova.
Vlad Plahotniuc nu a comentat niciodată acuzațiile făcute de Usatîi.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲