
(VIDEO) Comuniştii vor să negocieze alegerea preşedintelui cu fiecare deputat din opoziţie în parte
adăugat 30 mai 2009, 11:11, la Politică

Deşi Ţurcan spune că a invitat şi "reprezentanţii fracţiunilor parlamentare din opoziţie la dialog politic", Alianţa Moldova Noastră nu a oferit deocamdată niciun răspuns, PLDM a refuzat oferta PCRM, iar PL urmează să vină cu un răspuns în cursul zilei de luni, precizează agenţia de ştiri Basa Press.
Vlad Cubreacov, vicepreşedinte PPCD crede că "există elemente care ne îndreptăţesc să înţelegem că un dialog neoficial între forţele politice a fost angajat la sugestia factorilor internaţionali şi că acest dialog ar putea conduce la alegerea şefului statului în data de 3 iunie 2009", transmite ziarul FLUX.
UNIMEDIA aminteşte că la 3 iunie urmează să aibă loc ultima încercare de alegere a preşedintelui. În cazul care candidatura PCRM nu va fi votată de membrii partidelor de opoziţie, în Moldova vor avea loc alegeri anticipate ale legislativului.