
(video) Igor Dodon către opoziţie: E uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune!
adăugat 06 iulie 2009, 17:50, la Politică

Totodată, acesta a dat asigurări că dacă PCRM va câştiga alegerile, salariile şi pensiile vor fi achitate la timp. "Este o învinuire cinică faptul că am majorat salariile bugetarilor la începutul acestui an", a ţinut să le răspunde Dodon celor 3 partide de opoziţie.
Dodon a criticat şi mesajele negative despre sistemul bancar şi financiar din ţară, lansate în primăvară. "În urma acestor speculaţii populaţia a pierdut milioane de lei", a precizat acesta pentru presă. "Sunt nişte experţi-glamour", i-a ironizat fostul ministru al economiei pe cei care s-au dat cu părerea despre economia ţării anterior.
Referindu-se la UE, Dodon, a precizat că anume guvernul actual a asigurat în relaţiile cu UE un rezultat destul de bun la capitolul economic. "Doar noi am obţinut comerţul asimetric şi cele 54 % din totalul de exporturi spre direcţia UE", a conchis acesta pentru presă.
UNIMEDIA aminteşte că partidele de opoziţie (PL, PLDM, AMN) au criticat dur politica economică a guvernului comunist, învinuindu-l de falimentul INVESTPRIVATBANK, salariile mizere pe care le primesc oamenii şi exodul de persoane în străinătate din cauza imposibilităţii de a locui în R. Moldova.
Declaraţiile lui Dodon cu referire la parteneriatul cu UE
www.nouadreapta.org
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲