(video) Stop cadru: Răspunsul lui Leancă la întrebarea dacă Plahotniuc controlează sau nu Moldova
adăugat 28 octombrie 2015, 07:25, la Politică • Articol publicat de Dumitru Pelin
Moldova nu este controlată de omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, așa cum se vehiculează. Cel puțin asta lasă de înțeles liderul PPEM.
Iurie Leancă consideră că problemele țării se trag de la sistemul nefuncțional, iar zvonurile precum că țara noastră ar fi capturată de Plahotniuc reprezintă un mit. Declarațiile au fost făcute la emisiunea Pahomi, de la Realitatea TV, transmite unimedia.info
Întrebat de realizatorul emisiunii dacă Vlad Plahotniuc controlează țara așa cum se vehiculează, Leancă a declarat că:
„Vreau să vă zic că este foarte greu să evaluiezi influența unui sau a altui politician asupra justiției din Moldova, Procuraturii sau a altor instituții. Apar tot felul de afirmații pe care este greu să le evaluiezi. Eu nu exclud că domnul Plahotniuc are anumite influențe, dar eu nu interceptez discuții, nu am făcut parte la convorbiriile pe care le aveau ei pe interior”, a declarat Leancă.
Și asta deși recunoaște că în perioada în care a fost premier „a avut comunicări” cu Plahotniuc în legătură cu mai multe subiecte.
„Este adevărat că am avut comunicări cu dânsul (n.r. Vladimir Plahotniuc) cum am și discutat și cu domnul Candu sau Lupu. Tot ce pot spune vizavi de Plahotniuc este că atâta timp cat vom avea un sistem pe care îl avem astăzi, putem vorbi de Plahotniuc, Filat sau Leancă, dar nu vom ști exact cine este persoana care controlează anumite instituții. Nu vreau să comentez rolul unei sau a altei persoane, vreau să schimbăm sistemul, pentru a spulbera acest mit”, a adăugat Leancă.
UNIMEDIA precizează că, în ultima perioadă, tot mai multe voci sonore spun că Moldova este captivă omului de afaceri Vladimir Plahotniuc, care ar controla majoritatea instituțiilor statului.
De menționat este că și în trecut Leancă a evitat să comenteze despre influența lui Vladimir Plahotniuc. În cadrul unei emisiuni de la Pro TV, acesta a spus că „Plahotniuc nu este atât de rău pe cât se spune”.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲