(video) Voronin: PCRM și PLDM „se vor înțelege” cum să voteze președintele
adăugat 24 februarie 2011, 13:02, la Politică • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Unica soluție de a alege șeful statului poate fi oferită doar de PCRM și PLDM. O declarație în acest sens a fost lansată de liderul comunist, Vladimir Voronin, astăzi, 24 februarie, la sfârșitul ședinței Palamentului. Acesta precizează că nu este vorba de o coaliție între comuniști și liberali-democrați, ci de o „înțelegere”.
„Dacă în realitate nu ne dorim să mergem spre alegeri parlamentare anticipate, unica posibilitate este de a forma nu o coaliție, dar de a găsi o soluție tehnică pentru a vota președintele și această soluție tehnică constă în înțelegerea dintre PCRM și PLDM”, a explicat Voronin.
Amintim că liderii celor două formațiuni au avut trei întrevederi, în cadrul cărora s-a discutat problema alegerii șefului statului. Vlad Filat a precizat că nu are ce negocia cu Voronin, pe motiv că acesta nu ar avea ce să-i propună. „Nu-mi doresc postul de președinte, țin la postul meu actual”, a spus Filat.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲