Vlad Filat: „Vladimir Voronin este un fricos şi un laş”
adăugat 05 noiembrie 2010, 19:22, la Politică
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, califică refuzul lui Vladimir Voronin de a participa la o dezbatere publică, mediată de reprezentanţi ai societăţii civile, drept „o decizie dictată de frică şi de incapacitatea de a purta o polemică politică în mod civilizat”.
Potrivit lui Filat, o asemenea dezbatere înainte de alegeri este absolut necesară, deoarece în cadrul ei urmează să fie puse în discuţie probleme importante pentru ţară, ceea ce ar ajuta cetăţeanul să fie mai informat şi să facă o alegere în cunoştinţă de cauză.
„Am acceptat să cobor până la nivelul lui Vladimir Voronin şi i-am propus această dezbatere în speranţa că de această dată va depăşi sentimentul de laşitate, care l-a caracterizat dintotdeauna, va ieşi din spatele consilierilor săi şi va accepta, măcar pe ultima sută de metri, regulile unei campanii electorale civilizate, lăsând la o parte calomnia şi minciuna - instrumentele tradiţionale de luptă politică ale Partidului Comuniştilor”, a menţionat Filat.
Totuşi, liderul PLDM speră că Voronin îşi va revizui poziţia în zilele următoare. „Vladimir Voronin nu a avut măcar curajul să-mi răspundă singur, punând acest lucru în seama celor din anturajul său. Sper, totuşi, că Vladimir Voronin îşi va revizui poziţia şi va accepta să apară în faţa publicului, aşa cum îi stă bine unui lider politic – într-o polemică sănătoasă care să ajute cetăţenii să facă o alegere corectă. Îl voi aştepta pe Voronin la data de 26 noiembrie, la orele 20.00, pentru a avea acea dezbatere publică pe care am anunţat-o”, a conchis Vlad Filat.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲