Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev ar putea conduce Rusia până în 2033
adăugat 21 ianuarie 2008, 22:59, la Ştiri de Top
Preşedintele rus Vladimir Putin şi favoritul său în cursa pentru alegerile prezidenţiale din martie, Dmitri Medvedev, ar putea conduce succesiv Rusia pentru următorii 25 de ani, a declarat luni, într-un interviu, un oficial din cadrul administraţiei de la Kremlin. Serghei Mironov, preşedintele camerei superioare a Parlamentului rus, a declarat că Putin ar putea redeveni preşedinte după încheierea primului mandat al lui Medvedev, să asigure funcţia de şef al statului pentru două mandate, după care să se retragă pentru a-i permite lui Medvedev să preia din nou prerogativele prezidenţiale. Nici Putin, nici Medvedev nu au prezentat vreun plan similar pentru viitor, dar faptul că Mironov avansează acest scenariu sugerează că elita rusă care deţine puterea centrală intenţionează să o păstreze pentru mulţi ani de acum înainte. "Voi privi departe în viitor", a declarat Mironov pentru publicaţia Moskovski Komsomolets. "Ar putea exista diferite scenarii. Vladimir Vladimirovici (Putin) ar putea reveni în 2012 (ca preşedinte)", a sugerat acesta. "Cred că până atunci vom fi extins mandatul prezidenţial la cinci sau şapte ani. Dacă va fi de şapte ani şi Vladimir Putin este ales pentru două mandate consecutive, atunci el va conduce ţara timp de 14 ani, adică din 2012 până în 2026", a adăugat oficialul rus. "Iar în 2026, Dmitri Anatolievici (Medvedev) ar putea reveni în funcţia de preşedinte", a declarat Mironov. Un eventual nou mandat de şapte ani al lui Medvedev s-ar extinde astfel până în 2033. Constituţia rusă interzice unui preşedinte să deţină mai mult de două mandate consecutive, dar nu şi preluarea din nou a puterii după o anumită pauză. Putin, în vârstă de 55 de ani, urmează să îşi încheie cel de-al doilea mandat prezidenţial în mai. El îl susţine pe Medvedev, în vârstă de 42 de ani, prim-vicepremier şi vechi colaborator al său, în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2 martie. Majoritatea analiştilor politici susţin că rezultatul alegerilor este deja unul previzibil, iar poziţia lor este susţinută de sondajele de opinie. Putin a declarat că ar putea prelua conducerea Guvernului sub preşedinţia asigurată de Medvedev şi nu exclude posibilitatea revenirii în fruntea Rusiei în 2012.NAZISMUL a fost creat pt a inlatura VIRUSUL COMUNIST BIROCRATIC JIDANESC , dar prin
decizii mai radicale.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲