Vladimir Voronin tradat chiar de comunistii lui
adăugat 06 mai 2009, 17:09, la Ştiri de Top
Actualul presedinte al Moldovei n-a reusit sa stranga voturi pentru a fi numit seful Parlamentului * Sedinta Legislativului a fost folosita pentru acuzarea Romaniei * Opozitia n-a avut voie sa ia cuvantulNoul Parlament al Republicii Moldova s-a reunit ieri intr-o sedinta care a durat 25 de minute si a servit la condamnarea publica a unei presupuse implicari a "unui stat vecin". Deputatilor opozitiei nu li s-a permis sa ia cuvantul si urmatoarea sedinta a fost amanata pentru saptamana viitoare, in ciuda faptului ca trebuia ales presedintele legislativului. Opozitia sustine ca Vladimir Voronin nu a reusit sa-si convinga tovarasii comunisti sa-l aleaga presedinte al Parlamentului de la Chisinau.
Sedinta legislativului de la Chisinau, de ieri, a durat doar 25 de minute si a inclus un raport al presedintelui Curtii Constitutionale (CC), Dumitru Pulbere, si un discurs al decanului de varsta al actualului legislativ, Ivan Calin, informeaza ziarul Timpul. Deputatul comunist a declarat din capul locului ca "alegerile au fost libere si transparente", fiind confirmate de "multiplele observatori", dupa care a trecut la acuzatii taioase la adresa acelor politicieni care "imita asa-zisele fraude". Comunistul Calin a tinut sa repete acuzatiile la adresa Romaniei: "Este bine cunoscut faptul ca dusmanii interni si externi lupta impotriva statalitatii Republicii Moldova, de mai multi ani pregatesc diferite variante de lovitura de stat, avand ca scop nu numai pur si simplu schimbarea conducerii de varf a tarii, dar si distrugerea statalitatii Moldovei si anexarea ei la alta tara. Puciul ar fi putut avea loc oricand cu orice motiv. La 7 aprilie, in calitate de motiv, de material exploziv potrivit, a servit minciuna si mitul despre asa-numita falsificare a alegerilor, imitat de unii politicieni, Dumnezeu sa-i judece, carora li s-a parut ca alegatorii nu au valoare si li s-au furat voturile". Mihai Ghimpu, liderul liberalilor, a cerut sa i se ofere si lui cuvantul, dar Calin l-a apostrofat: "Aveti oleaca de rabdare" si s-a grabit sa anunte amanarea sedintei pentru martea viitoare.
Lupta dintre factiuni
"Ati vazut cu totii cum PCRM a uzurpat puterea. Iata exemplu de dictatura, cand ne-au convocat, au venit, au vorbit si au plecat", a declarat dupa sedinta Ghimpu. "Cu un asemenea randament, o sa ajungem dincolo de Europa". "Este un inceput de dictatura comunista, deoarece ordinea de zi nu a fost discutata cu fractiunile parlamentare si nici macar nu s-a pus la vot", a spus, la randul sau, presedintele AMN, Serafim Urecheanu. "Din ce s-a intamplat eu inteleg ca in randul comunistilor nu exista o unitate in ceea ce priveste nominalizarea la functia de presedinte al parlamentului si cel al tarii", a comentat Vlad Filat, liderul liberal-democratilor. Seful liberalilor, Mihai Ghimpu, a presupus ca este foarte posibil ca factiunea comunista sa caute voturi din partea opozitiei si pentru alegerea presedintelui Parlamentului sau a premierului.
Raportul CE semnaleaza incalcarea drepturilor omului
Raportul Comisiei Europene privind modul in care a decurs in anul 2008 relatia dintre Republica Moldova si Uniunea Europeana - publicat pe 24 aprilie - semnaleaza o serie de incalcari ale drepturilor omului. Comisia Europeana a condamnat faptul ca guvernul din Republica Moldova a promovat o lege prin care se interzice persoanelor cu dubla cetatenie sa detina dubla cetatenie. De asemenea, Comisia Europeana remarca faptul ca pentru anul 2008 - fara sa ia in considerare cele intamplate in aprilie acest an - problema relelor tratamente aplicate de politisti arestatilor este una majora. Executivul european a mai remarcat si problema lipsei libertatii de exprimare, care este pusa in pericol prin interventia guvernamentala.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲