Voronin aduce acuzaţii UE şi explică necesitate unei alianţe PCRM-PD
adăugat 09 decembrie 2010, 12:18, la Politică • Articol publicat de Octavian Balan
Liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, acuză Uniunea Europeană că are o abordare unilaterală, deoarece se face că nu observă eşecurile Alianţei pentru Integrare Europeană şi ignoră cu desăvârşire opoziţia.
Voronin a făcut declaraţia respectivă în cadrul unei întrevederi cu ministrul afacerilor externe al Poloniei, Radislaw Sikorski, şi cu cel al Suediei, Karl Bildt, care au efectuat ieri o vizită de lucru în Republica Moldova.
„În relaţia cu AIE Uniunea Europeană pornea probabil de la ipoteza că această guvernare este eternă. UE nu observa eşecurile AIE şi ignora cu desăvârşire opoziţia. La fel ignora declaraţiile şocante, antieuropene ale lui Traian Băsescu, care şi-a expus deschis simpatiile politice. Comisarul pentru Extinderea al UE, Stefan Fule, l-a felicitat pe Filat cu victoria în alegeri, deşi învingător a ieşit alt partid”, s-a jeluit Voronin.
Acesta le-a atras atenţia oficialilor europeni că „această abordare unilaterală a UE a condus la faptul că mai mult de jumătate dintre alegători au o atitudine de neîncredre, ca minimum, faţă de capacitatea structurilor şi instituţiilor europene de fi un arbitru obiectiv în Moldova”.
Voronin şi-a expus viziunea sa asupra modalităţilor de depăşirea a crizei. „Cred că viitoarea guvernare trebuie nu numai să depună maximum eforturi pentru a stabili, în fine, relaţii fructuoase cu România, să depăşească rusofobia, nenumăratele conflictele stupide cu Rusia, dar şi să repună în rolul şi însemnătatea sa opţiunea europeană întru modernizarea RM”.
Liderul PCRM a subliniat că în procesul dialogului care are loc între partidul pe care îl conduce şi Partidul Democrat s-a găsit înţelegere în aceste chestiuni, care nu ameninţă principiile europene.
„Ar fi foarte rău dacă actualul prim-ministru va încerca în continuare să formeze majoritatea folosind argumentul forţei, inclusiv a forţei poliţieneşti. Noi considerăm că utilizarea unor asemenea argumente nu ne va apropia de stabilitatea dorită şi de realizarea unei înţelegi politice”, a conchis Voronin.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲