Voronin, despre Lenin: Așa oameni se nasc o dată în o mie de ani
adăugat 23 aprilie 2012, 11:50, la Politică • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
În timp ce unii au mers astăzi la cimitire pentru a-i pomeni pe cei plecați din viață, alţii au sărbătorit ziua de naştere a liderului bolșevic, Vladimir Lenin. Membrii şi adepţii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova au celebrat 142 de ani de la naşterea lui Lenin.
„Asemenea oameni se nasc odată la o mie de ani”, a declarat liderul PCRM, Vladimir Voronin.
„Trebuie să învățăm de la așa oameni. Trebuie să fim și creștini buni, dar trebuie să-i comemorăm pe cei care au vrut sincer să schimbe lumea. Nu ca „șestiorcile” de la actuala guvernare”, a declarat Voronin.
Toţi cei prezenţi la eveniment au criticat dur intenţia unor combatanţi de a distruge monumentele închinate marelui revoluţionar.
Tradțional, Voronin le-a înmânat unor tineri bilete de partid.
Vladimir Ilici Lenin (Ulianov) s-a născut la 22 aprilie 1870. A fost un revoluționar rus care a condus partidul bolșevic, primul premier al Uniunii Sovietice și fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism.
„Lenin” a fost unul dintre pseudonimele sale. Se crede că l-a creat ca să demonstreze antagonismul față de Gheorghi Plehanov, care folosea pseudonimul Volghin, după râul Volga. Lenin a ales râul Lena, care este mai lung și care curge în direcția opusă. Sunt multe teorii despre proveniența pseudonimului său, iar Lenin nu a explicat niciodată alegerea sa.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲