Voronin, retragere ca Şevardnadze?
adăugat 03 august 2009, 11:18, la Politică
Opoziţia are acum ocazia să-i ofere preşedintelui moldovean posibilitatea de a părăsi viaţa politică în schimbul imunităţii penale.Viitorul guvern de dreapta de la Chişinău ar putea negocia cu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) retragerea lui Vladimir Voronin din viaţa politică, oferindu-i, în schimb, şefului statului imunitate penală. „Am văzut aşa ceva în Rusia, când a demisionat Elţîn, sau în Georgia, când s-a retras Şevardnadze, aceşti foşti preşedinţi autoritari au obţinut o imunitate
informală” în faţa legii, spune Viorel Ursu, analist la Institutul pentru o Societate Deschisă din Bruxelles, citat de revista americană „Time”.
Fostul preşedinte rus Boris Elţîn a demisionat pe 31 decembrie 1999, lăsându-i locul la conducerea ţării actualului premier, Vladimir Putin, în timp
ce Eduard Şevardnadze şi-a dat demisia, în noiembrie 2003, la presiunile opoziţiei conduse de Mihail Saakaşvili, în prezent preşedinte al Georgiei.
Primul semnal oficial privind o posibilă trecere a PCRM în opoziţie a fost dat deja. Într-un comunicat de vineri al formaţiunii se arată că, „în cazul creării unei coaliţii liberale de dreapta cu participarea forţelor radicale extremiste”, Partidul Comuniştilor va opta pentru „trecerea în opoziţie responsabilă”.
Mark Tkaciuk, acuzat pentru eşecul de la anticipate
Consilierul lui Vladimir Voronin, Mark Tkaciuk, este acuzat de politologul Radion Conchin, expert la Centrul ruso-transnistrean de informaţii şi analize, că a provocat intenţionat eşecul comuniştilor la alegerile legislative anticipate de pe 29 iulie. Tkaciuk i-a împins pe aceştia, potrivit lui Conchin, la „acţiuni politice negândite”. „Nu este un secret că Tkaciuk a început războiul dur
cu opoziţia, pe care a acuzat-o de organizarea violenţelor din aprilie, de fascism şi orientare pro-românească pentru a o dispersa. Dar fiind o personalitate psihic şi moral dezechilibrată, acest plan a eşuat”, susţine Radion Conchin. Politologul merge chiar mai departe cu acuzaţiile şi reaminteşte faptul că, în Republica Moldova, au circulat zvonuri conform cărora Tkaciuk ar fi „omul serviciilor speciale străine”.
Astăzi, liderii Partidului Liberal, Partidului Liberal Democrat, Partidului Democrat şi Alianţei „Moldova Noastră”, care deţin împreună 53 de mandate parlamentare, reiau negocierile pentru formarea unui guvern de coaliţie, informează Radio Europa Liberă.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲