Voronin speră ca din viitorul Parlament să facă parte si reprezentanti din Transnistria
adăugat 26 ianuarie 2008, 13:56, la Politică
Presedintele moldovean Vladimir Voronin sustine că principala sarcină a anului 2008 este realizarea reunificării ţării. Seful statului a făcut această declaratie în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii corpului diplomatic acreditati la Chisinău.,,Toate strategiile şi planurile noastre nu vor fi îndeplinite în măsură deplină, atât timp cât noi trăim în mod separat, atât timp cât nu constituim un tot întreg. Nu ambiţiile politice şi nici iluziile deşarte, ci însuşi pragmatismul dezvoltării ne cere să punem punct în această problemă, a mentionat Voronin. Seful statului speră că în următorul Parlament al Republicii Moldova, care se va întruni ,,în anul aniversării a 650 de ani de la întemeierea statului moldovenesc, să fie si reprezentanţi şi din Transnistria. Voronin sussine că astfel, locuitorii regiunii ,,să poată să se încadreze efectiv în munca de edificare a unei Moldove moderne, europene. Totodată, Voronin a afirmat că anul 2007 a fost şi anul unor importante schimbări sistemice şi pozitive, realizate de ţara noastră pe mai multe direcţii. ,,Este un succes comun pentru noi toţi şi el reprezintă acel nou stil al politicii externe a ţării noastre, pe care ea şi-l însuşeşte, fiind angajată pe calea integrării europene, a declarat presedintele molodovean. Potrivit lui Voronin, o realizare incontestabilă a anului trecut a fost şi apropierea la maximum a poziţiilor tuturor participanţilor la procesul de negocieri în problema reglementării transnistrene. ,,Este extrem de important faptul că Federaţia Rusă, Statele Unite, Uniunea Europeană, OSCE şi Ucraina pornesc de la ideea că acest conflict cronicizat nu poate fi soluţionat decât pe baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei. Seful statului a mentionat că discutiile pe care le-a avut la Bruxelles şi întâlnirea sa la nivel înalt de la Moscova vin să confirme că, în sfârşit, s-a reuşit identificarea unui aspect decisiv pentru realizarea înţelegerii reciproce în procesul soluţionării acestei probleme. ,,Reglementarea transnistreană este un proces în care ţările şi mediatorii investesc nu atât aşteptările lor politice, cât aşteptările lor morale, ideile lor cele mai bune privind unificarea echitabilă a ţării. Însăşi Moldova, ca ţară neutră, capătă tot mai mult şi mai mult conturul unui spaţiu confortabil pentru înţelegerea reciprocă şi dialogul interesat al marilor puteri. Are o importanţă principială faptul că şi în relaţiile cu Transnistria noi urmăm acelaşi principiu, principiul deschiderii care, în forma sa desfăşurată, şi-a găsit expresia în programul făcut deja public al dezvoltării măsurilor de încredere între Chişinău şi Tiraspol. Cât despre perspectivele anului 2008,Voronin a menţionat trei sarcini interdependente.,,În primul rând, anul care abia a început constituie, de fapt, prologul alegerilor parlamentare ordinare. Autorităţile Republicii Moldova sunt sincer interesate ca noi toţi să trăim, pe plan intern, acest an în condiţiile încrederii politice, stabilităţii, menţinerii ritmului reformelor democratice. Sunt sigur că situaţia firească, de rivalitate şi competitivitate, nu va face ca procesul electoral să derapeze în zonele marginale ale simpatiilor sau fobiilor ce ţin de domeniul politicii externe, a declarat Vladimir Voronin. Totodată, seful statului a accentuat că în 2008 va depune eforturi pentru perfecţionarea justiţiei, consolidarea drepturilor omului. ,,Cred că nimeni nu se mai îndoieşte de faptul că Moldova este foarte receptivă anume la acest tip de reforme, că statalitatea noastră devine deosebit de trainică anume prin extinderea libertăţilor. Nu emoţiile naţionale şi nici setea de răzbunare, ci justiţia echitabilă, posibilitatea afirmării personale şi viitorul garantat îl transformă pe un simplu locuitor în cetăţean şi patriot. Şi sarcina noastră este de a asigura ca acele premise juridice, care au fost create intens în anii precedenţi, să funcţioneze din plin, ca ele să devină o practica obişnuită pentru noi, dar, totodată, şi terenul pentru dezvoltarea anume a unui asemenea patriotism conştient.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲